Suntem la facultate. Avem 20 de ani și credem că totul ni se cuvine. Profesorii ar trebui să fie sclavii noștri, iar informația pe care ei o dețin ar trebui să ne intre în cap numai privindu-i. Noi ne plângem, noi suntem nedreptățiți, mereu noi.
Da?
Păi, este perfect normal să te plângi în stânga și în dreapta că ai mereu ghinion de-ți pică cei mai urâcioși profesori. E normal să înjuri de mama focului când, stând la o narghilea cu colegii de an, auzi că numai profesorul cu care faci tu a transformat exercițiile de lucrat în grup la laborator în teme obligatorii pentru acasă. Este normal să-ți fie ciudă că tu stai până la 4 dimineața să faci o temă pe care cei care fac cu alți profesori sunt punctați din burtă. E normal să vrei să ripostezi, să explici profesorului tău că e idiot și să vă lase mai moale.
Este sau nu este cum grăiesc eu?
Păi da, că e timpul meu, frate, și nu vreau să mi-l frec din cauza unui nene pe care-l doare în paișpe de noi, de ne ține în stres și ne pune să învățăm totul singuri. Că de, mama m-a trimis la facultate că acolo sunt profesori deștepți, și poate mă învață și pe mine ceva.
Dar se mai întâmplă ca, după un semestru de învățat - mai de plăcere, mai că e musai musai - să pășești din corpul facultății cu un gust dulce, cauzat de laboratorul pe care tocmai l-ai avut. Cu cine? - cu proful la nașpa, căruia vroiai să-i tai fața cu lama din cauza nervilor provocați săptămână de săptămână.
Ei bine, am avut mai înainte baze de date. Kamikaze e porecla profesorului, iar termenul care îl descrie cel mai bine este "misogin". Tot semestrul m-am considerat idioată că nu m-am mutat temporar la altă grupă, joi de joi muream de ciudă că alții o duc mai bine ca mine.
Dar.
Azi am ieșit din laboratorul ăla gândindu-mă că nu există cerință din cursurile de SQL pe care să nu știu să o rezolv. Și realizam încetul cu încetul de ce om deosebit am avut parte un semestru întreg. Să fi fost asta tactica lui de a ne determina să învățăm, să fi fost dezinteres din partea sa, nu știu. Șiu doar că e singurul profesor care m-a făcut să învăț. Și care, cumva, m-a făcut să vreau să învăț.
Mi se părea interesant cum, în fiecare zi de joi aproape că mă bucuram când venea vremea să mă pun la birou, să citesc noul laborator, singură, să încerc să-l înțeleg, singură, să fac exercițiile, din nou singură. Nu era niciodată niciun profesor pe care să mă bazez să-mi explice. Și-l uram pe domnul Matei Codruț pentru asta. Acum i-aș mulțumi, dar ar fi prea gay.
Însă, în momentul ăla, ce aveam să-i spun nu era deloc frumos.
Am învățat că facultatea nu te învață școală. Aia înveți singur. Facultatea te învață să te descurci. Te învață cum să înveți. Facultatea te crește mare. Îți pune la dispozitie cele mai frumoase unelte, de care tu, student prost, uneori nu știi să te folosești.
