Fix acum trei ani intram în Corpul C, nu ştiam cum se citeşte orarul şi nici unde e amfiteatrul C2. Eram boboacă, iar nimic din jur nu făcea sens, totul părea prea mult şi vroiam să mă refugiez. Acasă, la mare, oriunde.
Deodată, un "da" spuns în trecere mi-a schimbat viaţa. "Hai în ASII, poate fi fain", mi-a zis un tip în tricou roşu cât ma uitam pe pereţi prin faţa pendulei de la parter.
- Bine, fie, ce am de făcut?
Mi-am dat seama din start că vreau la PR&Media, mă gândeam eu că sigur acolo se fac lucruri cu contururi frumoase şi fond colorat. Nu eram eu prea colorată, probabil de aceea m-am îndreptat încolo. Îmi amintesc cum nu înţelegeam cum eu, copil de 19 ani, să merg la un interviu.
Coboram scările spre sediul ASII şi nu ştiam ce mă aşteaptă. Am dat peste patru oameni care vroiau să ştie... despre mine, despre viaţa mea, despre pasiunile mele. Tot ce vroiau de la mine e să-mi dau seama ce vreau şi la ce mă aştept de la ASII. Şi-a fost de ajuns. A fost frumos sentimentul ca cineva să te vrea, fără ca tu să te chinui să fii cineva care nu eşti.
Am început cu task-uri mărunte, primite de la coordonatori, până când mi-am dat seama că pot face ce vreau eu. Atunci am început să propun idei, să-mi pun amprente mărunte pe câte un proiect, pe câte un om, pâna când a fost big-bang-ul care m-a facut să-mi găsesc locul.
Era Olimpiada InDoor 2009, stăteam în hol la vândut bilete, urmau o serie de alegeri ASII, şi-a fost de ajuns un "Eu zic să candidezi tu la ziar". Mulţumesc, Şerban. Uneori e de ajuns să vezi că cineva te crede în stare, încât să crezi şi tu.
Când m-am văzut deodată responsabilă de ceva, mi-am schimbat complet viziunea asupra a ceea ce mă înconjura, asupra oamenilor cu care interacţionam. Treptat, de la vorbit mecanic pentru împarţit de taskuri, am ajuns la întrebat de sănătate, iar apoi la sunat pentru cerut o părere, un sfat, o vorbă bună.
De la simple cunoştinţe, colegii au ajuns să-mi fie prieteni, încât să pot sa-i sun la orice oră din zi sau noapte, să pot să mă bazez pe ei, ştiind că în orice moment se va găsi un om care să fie acolo pentru mine, dacă am nevoie.
Poate vă aşteptaţi să spun cum ASII m-am învăţat ce înseamnă un proiect, ce e aia organizare, seriozitate, lucru în echipa etc. Da, şi asta. Însă pentru mine, ce-a contat mai mult a fost modul în care m-a transformat ca om, mi-a modelat gândirea încât să vad lucrurile frumoase de care am parte, să vreau mereu mai mult şi sa fac astfel încât să primesc.
Au trecut trei ani, iar mii de lucruri s-au schimbat. Acum, la început de an universitar, resimt cel mai tare cum trece timpul, când "Cristina ŞERBAN, anul I" a devenit "Cristina ŞERBAN, anul III".
Însa când timpul trece frumos peste tine, nici nu-ţi mai pasă că trece. Îti pare rău după anul I şi vrei înapoi, ai impresia că nu vei mai avea parte de asa vremuri. Însa vine anul II şi-ţi demonstrează că, deşi noi creştem şi vremurile se schimbă, the best is yet to come.
Da, asta au facut ASII şi Ziarul pentru mine, mi-au făcut cei trei ani de studenţie să treacă frumos. Mi-a plăcut să fac asta, să am şi o bucăţică de uman în viaţa mea, guvernată de domeniul real în care m-am băgat. Acum predau ştafeta. Să coloreze şi viaţa următorului redactor-şef.
Andrada CONSTANTINIUC,
pentru ultimă dată redactor-şef al
Ziarului de ASII
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu