Mi-e rău. Fizic și psihic. Aș vrea să nu mai exist pentru o perioadă, să nu mai gândesc, să nu mă mai chinui să beau doi litri de apă pe zi, să nu mai aștept să treacă timpul, să nu mai am de făcut alegeri, să nu mă mai apese nimic constant în piept, să nu mai ascund ce n-ar trebui ascuns, să nu mai fac lucrurile care îmi plac. Pentru că mă tot lovește subit gândul că poate, de fapt, vreau altceva de la viață. Vreau să vreau tot ce am și să nu fiu în stare să dau lesne totul pentru altceva. Vreau să nu mai am imaginație și să mă limitez la ceea ce e. Vreau uneori să fiu precum oamenii de care îmi este milă. Vreau să vreau să nu fi cunoscut câte am cunoscut, încât să nu îmi fie dor de nimic. Însă nu vreau să nu mai vreau. Mă ambiționez să le vreau și am plăceri sadice de a le lăsa să-mi apese pieptul. Și cântăresc tone, toate launloc. Și mă sufocă și aș vrea să să le trântesc și să facă puffff. Puf-puf. Ha, puf.. În schimb, am grijă de ele, le îngraș și greutatea creeeșșșteee.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu