luni, 26 decembrie 2011

Priceless aka Christmas Magic

* să te joci cu verișorul tău cu pista de mașini și să-ți explice încântat cum funcționează magneții.

* să găsești lalea roșie în zi de Crăciun.

* să primești ciocolată cu portocale și scorțișoară. trei!

* să-ți fie apreciată prima salată de beof făcută în viața ta.

* să asculți byron în loc de colinde.

* să povestești amintiri dragi, cu oameni dragi.

* să te plimbi prin oraș de Crăciun, să admiri decorațiunile și să găsești liberă banca care-ți place ție.

* să te întorci acasă cu geanta plină de cadouri primite.

* să găsești în Cărturești un om care să-ți recomande o carte care să-ți placă la nebunie.

* să te uiți în jur și să constați că fiecare lucru din cameră îți este drag și are o poveste frumoasă în spate.

* să primești o felicitare cu un text făcut pentru tine, după mesajele goale de sentimente primite în ultimele două zile.

* să găsești un local nou în orașul tău natal, care se întâmplă să fie frumos ornat de sărbători și să mai și aibă o specialitate Starbucks în meniu.

* să ai mâine reuniune cu clasa din liceu.

* să te bucuri pentru colega de cameră că își face revelionul la mare.

* să te bucure o nouă postare de blog care-ți dezvăluie încă puțin din ce este în capul cuiva pe care vrei să-l pătrunzi.

* să provoace bucurie celor din jur cadourile pe care le-ai ales din suflet.

* să ai în brad globuri pe care le ai de când aveai patru ani.

* să ai planuri de viitor.

* să revezi vechi prieteni buni.

* să te simți ca acasă unde te aștepți mai puțin.

* să fii colindat prin telefon.

* să îți zică verișorul tău că te iubește, pe un ton jucăuș dar și serios.

* să privești o filmare a unui concert și să nu poți crede că e adevărat ce vezi.

* să ai planuri de Baileys pentru ziua ce vine. Sau Sheridans. Sau ambele.

* să ai prieteni care te ascultă și chiar au o părere pe care și-o expun sincer.

* să îți fie dor, și nu de mare, și să ai cui spune asta.

* să ai timp de scris pe blog de trei ori pe zi.

* să fie seară, să te poți băga în pat cu cartea cumpărată astăzi, știind că mâine poți dormi până la ce oră vrei.

***
Atmosfera din viața mea e ca cea dintr-o cameră cu șemineu.

0 comentarii: