pescăruș cu nouă vieți

Cum sunt eu

2011-12-27T17:54:00.005+02:00

A sort of Psyche. Psyche, nu psyche. Substantiv propriu, nu comun. Orice fir îmi pică în mână îl tot despic recursiv, până îmi dau seama că, proasto, rănești oamenii la care ții cel mai mult. Frumos e când descopăr remediul împotriva creierului meu prea tâmpit: încrederea. Și sper să găsesc căi de a îndrepta greșeli. Și, ca bonus, căldură în jur.

Priceless aka Christmas Magic

2011-12-26T23:02:00.010+02:00

* să te joci cu verișorul tău cu pista de mașini și să-ți explice încântat cum funcționează magneții.

* să găsești lalea roșie în zi de Crăciun.

* să primești ciocolată cu portocale și scorțișoară. trei!

* să-ți fie apreciată prima salată de beof făcută în viața ta.

* să asculți byron în loc de colinde.

* să povestești amintiri dragi, cu oameni dragi.

* să te plimbi prin oraș de Crăciun, să admiri decorațiunile și să găsești liberă banca care-ți place ție.

* să te întorci acasă cu geanta plină de cadouri primite.

* să găsești în Cărturești un om care să-ți recomande o carte care să-ți placă la nebunie.

* să te uiți în jur și să constați că fiecare lucru din cameră îți este drag și are o poveste frumoasă în spate.

* să primești o felicitare cu un text făcut pentru tine, după mesajele goale de sentimente primite în ultimele două zile.

* să găsești un local nou în orașul tău natal, care se întâmplă să fie frumos ornat de sărbători și să mai și aibă o specialitate Starbucks în meniu.

* să ai mâine reuniune cu clasa din liceu.

* să te bucuri pentru colega de cameră că își face revelionul la mare.

* să te bucure o nouă postare de blog care-ți dezvăluie încă puțin din ce este în capul cuiva pe care vrei să-l pătrunzi.

* să provoace bucurie celor din jur cadourile pe care le-ai ales din suflet.

* să ai în brad globuri pe care le ai de când aveai patru ani.

* să ai planuri de viitor.

* să revezi vechi prieteni buni.

* să te simți ca acasă unde te aștepți mai puțin.

* să fii colindat prin telefon.

* să îți zică verișorul tău că te iubește, pe un ton jucăuș dar și serios.

* să privești o filmare a unui concert și să nu poți crede că e adevărat ce vezi.

* să ai planuri de Baileys pentru ziua ce vine. Sau Sheridans. Sau ambele.

* să ai prieteni care te ascultă și chiar au o părere pe care și-o expun sincer.

* să îți fie dor, și nu de mare, și să ai cui spune asta.

* să ai timp de scris pe blog de trei ori pe zi.

* să fie seară, să te poți băga în pat cu cartea cumpărată astăzi, știind că mâine poți dormi până la ce oră vrei.

***
Atmosfera din viața mea e ca cea dintr-o cameră cu șemineu.

aSortOfFairytale

2011-12-26T10:53:00.003+02:00

În Suceava nu ninge. În Suceava e zăpadă de acum patru zile, de când eu eram în Iași, unde nu ningea. Acum sunt în Suceava. Aici nu ninge, în Iași da. Creed că ninsoarea mă ocolește.

În Suceava e soare, de zici că stau să pocnească ghioceii când te uiți pe geam. Însă vine seara, iar orașul ia foc. Mii de beculețe se aprind și intri fără să știi într-o poveste. Asta dacă nu ești deja într-una, datorată unei sufragerii luminate de un brad cu bunătăți sub el, de ciocolata de casă de pe masă, de cafeaua tare din cană, de motanul care se joacă cu globuri, de muzica byron în loc de colinde, de povestirile dintre tine și cineva drag.

E ciudat să descoperi că te simți (din nou) ca acasă în locuri la care nu te-ai fi gândit, alături de oameni pe care nu credeai că ai să-i mai vezi la un pahar de vin. Treci peste ciudățenie și lași Crăciunul să-și facă treaba, iar maxilarele să te doară de la prea mult râs.

mulțumesc, ioana.!

Christmassy Thought

2011-12-25T12:43:00.006+02:00

Iași, studenție (încă), petreceri (încă), ești în oraș cu prietenii, iar ție îți vine să pleci. Trei seri la rând. Te întrebi - îmbătrânesc? nu mai e locul meu aici? sunt chiar atât de obosită? Pleci, ajungi în cămin, pui paltonul în cui, dai drumul la laptop, iar deodată nu mai ai nicio urmă de oboseală. Și-ți dai seama: pleci din mulțime ca să ajungi.. acasă, la oamenii pe care îi găsești acolo, la poveștile lor de peste zi, la căldura aia din 8 metri pătrați.

Dacă într-adevăr ne vom muta împreună la anul, sau peste doi, sau peste trei, mă bucură gândul că vom avea cuptor și că vom face prăjituri de Crăciun!

De ce îmi place trupa byron

2011-11-23T21:26:00.004+02:00

Pe 1 decembrie Trupa Byron împlinește cinci ani de existență. Cu această ocazie, HBO România oferă cinci invitații duble la balul mascat în care băieții își vor sărbători "ziua de naștere". Tare încântată am fost când am auzit de concurs, însă am realizat că în niciun caz nu pot face de două ori drumul is-b, b-is, în decursul a trei zile. Am fost dezamăgită că nu pot participa, să spun și eu de ce îmi place byron și de ce aș merita să fiu acolo.

Însă mi-am dat seama. Nu trebuie pretext întemeiat să fac asta. Și cum am blog, here I am.

Am pornit cu mii de gânduri, care însă se materializau numai prin "pentru că îmi plac!!". Am luat o pauză, m-am pus la curățat o rodie și am dat play. Și mi-am amintit. Ei bine, îmi place trupa byron şi mă consider fan byron pentru că:

● apelez la muzica lor de fiecare dată când am gânduri aiurea, când sunt fericită, când o iau razna, când mă gândesc departe, când nu ştiu ce am să fac cu viaţa mea, când mă întreb dacă ceva poate exista pe vecie, când mi se face dor, când sunt dezamăgită, când vreau să mă uit în tavan şi să ascult ceva care parcă face parte din mine. Şi-mi dau seama că îmi place viaţa mea, oricâte lucruri grele şi încurcare ar fi în ea.

● am convins oameni autodeclaraţi împotriva coverurilor că versiunile cântate de byron sunt infinit mai frumoase.

● am ţinut odată cuiva un discurs de o oră în care spuneam ce-i fain la muzica byron, luând în parte fiecare vers semnificativ pentru mine, explicând povestea pe care o văd eu în spate şi cu ce mă face mai bună când îl ascult.

● byron e singura formație care are un album despre care pot spune, și o spun de trei ani jumătate încoace, că e albumul meu preferat [Forbidden Drama], din toată muzica pe care am ascultat-o vreodată.

● am fost dezamăgită că acum doi ai am putut scoate doar atât dintr-un interviu cu Dan.

● în urmă cu trei ani am fost timp de o lună top listenerul lor de pe last.fm, de mi-a dat Clara, sunetista lor, mesaj tot acolo să mă întrebe dacă-s "byron obsessed".

● din toate piesele din lume, au reuşit să strângă combinaţia perfectă, pe albumul Perfect.

● fiecare piesă e pentru mine o poveste, de multe ori poveşti din povestea mea.

● la primul meu concert Byron la care am fost, în februarie 2008, eu şi Raluca eram singurele din public care ştiam absolut toată muzica lor.

● nu pot număra de câte ori am văzut videoclipurile de aici.

● la primul meu concert Byron l-am cunoscut pe cel care urma să devină omul pe care să-l iubesc.

● am urmărit live streamingul de acum o lună cu sufletul la gură şi, deşi se auzea întrerupt, eram total captivată.

● termenul "crossroads" a căpătat un alt sens după ce am început să cred în piesa asta.

Mi-ar fi plăcut să fiu acolo miercuri. Însă pe 27 noiembrie îi avem în Iaşi. Iar pe 14 decembrie, la Crăciun din inimă de student! :)

Iar mai jos, cea mai frumoasă interpretare a lor, din punctul meu de vedere:

Cum să dai din ceea ce n-ai

2011-11-18T10:15:00.006+02:00

Cine mă cunoaște știe câtă nerăbdare am. Știe cum zgâlțâi din picior, cum disec firul în mai multe bucăți decât chinezii, cât de insistentă e curiozitatea mea și cum trebuie eu să știu totul. asortofpsyche, remember? A știi totul e pentru mine ca aerul, că doar așa pot alunga toate gândurile aiurea care îmi ocupă mintea. Mereu prefer să știu un adevăr oricât de urât ar fi el, decât neștiința, ignoranța, incertitudinea.

Patience.
Nu îmi place. Nu o am. Nici n-o vreau. Și totuși. Am mii de gânduri, zeci de scenarii și o întrebare mare. Și dau răbdare din plin, din mulțimea vidă. Funny, nu? Până când, oare?

Funny to fight the same war

2011-11-13T18:50:00.006+02:00

Îmi e dor să împărțim un iaurt. Să mergem în kaufland, să ne certăm dacă să luăm de caise sau căpșuni, să-l desfacem înainte să ajungem la casă și să-l terminăm în parcarea de afară, după ce am scurs din el și ultimul strop de bunătate cu fructe. Tocmai mi-am luat un activia de caise, doar așa, să am impresia că am negociat sortimentul și ai câștigat.

O seară de duminică în care tot ce vreau e să împart cu cineva un iaurt e seara în care vreau să mă gândesc ce-mi umple viața de încă mai respir și nu m-am sufocat în momentele în care mă gândesc departe și mi se taie respirația.

Probabil orele petrecute la serviciu îmi ocupă în mare parte mintea și mă face să mă bucur când ceva ajunge la final și iese bine. Și "Crăciun din inimă de student" de care sunt responsabilă și care merge bine bine, încât mi se demonstrează iar că lucrurile se pot aranja frumos și fără să îți dai sufletul. Și faptul că există mandarine și Cougar Town și colegele de cameră și playlistul cu muzica Byron și telefonul meu cu biluță. Și cei cinci oameni pe care îi iubesc. Și cafeaua de dimineață și banda de alergat și inelul meu cu ceașcă și pandativul cu lalea înăuntru. Și faptul că Microsoft are încredere în mine să-l promovez. Și că fac parte din ASII și FII și UAIC, și ele din mine. Și că mă bucură când cineva spune ceva de bine de situl Odyssey, neștiind că e făcut de mine. Și că există oameni care mă sună doar să-mi pună o piesă în telefon, să ascult. Și că există marea și cele peste zece foldere cu poze de acolo, din ultimii șapte ani.

Și totuși e duminică seară, iar tot ce vreau e un iaurt.

Mulţumesc

2011-11-12T19:12:00.004+02:00

Am primit zilele trecute o comoară. O parte din sufletul cuiva, în care mă regăseam și eu. Am așezat-o la îndemână, în toate locurile în care îmi desfășor existența - pe desktop, pe mail, pe cardul telefonului. Ca oricând vreau să uit de lumea de aici, să plec în cealaltă lume, de vis, din poveste. Deschideam documentul dimineața pe ratp în drum spre muncă, în sedințele de la serviciu cât așteptam să vină rândul meu la vorbit, sau în scurtele pauze. Citeam frânturi și uram de fiecare dată când pauza trebuia să ia final. Trebuia să îmi găsesc cândva o oră pe care să o dedic acestui manuscript, în care să nu mă deranjeze nimeni și nimic.

S-a făcut vineri, am dezamăgit deja pe cineva cu lipsa părerii vis-a-vis de scriere. Urma să merg la un grătar undeva înafara Iașului, iar înainte am trecut pe la zoom copy center. Am plecat de acolo cu douăzecișitrei de pagini de scris, împăturite în opt, cât să-mi intre în geantă. Le-am îndesat sub un măr, înainte să mă întrebe cineva ce am acolo - n-aș fi știut ce să spun.

Ajungem la ora nouă în podul iloaei, ne întâmpină gazda noastră, un un aer curat, o pisică albă și grasă, o curte cu foișor și o casă primitoare. Intrăm să fugim de frig și începe petrecerea - grătar, mult vin, twister, muzică din boxe imense. Iau și eu parte, dar nu după mult timp vreau să plec, vreau altceva. Îmi amintesc de salvarea din geantă. Mă retrag într-o cameră, aprind becul. Când mă uit în jur, pereții erau plini de stickere cu personaje Disney, cu pisici, fluturași și alte motive animate. Lenjeria patului avea floricele roz, iar lângă era o măsuță colorată, înaltă de nici jumătate de metru, cu scaunele făcute ca din creioane cu radieră. Zâmbesc și mă întind în pat. Scot din geantă povestea și mă pun pe citit. Începe trist. Începe cu un tren și o amnezie și o despărțire și mă întristez. Dar continui.

După puțin timp, cineva de afară îmi observă absența și vine după mine, insistând că e geek să citești cursuri la o petrecere. Ei vorbesc, care jucau cărți cu random-ul de pe iPhone! :) Spun că nu-s cursuri - de mult nu am mai învățat.

- Apăi ce-s dacă nu cursuri?

- Aa păăăiiii uhm sssunt.. am un prieten la litere care a scris o poveste și m-a rugat să îi citesc manuscriptul.

N-am mințit, dar nici n-am spus adevărul - că de fapt erau și bucăți din povestea vieții mele acolo. Promit că revin printre lume în maxim 20 de minute dacă mă lasă să termin și rămân din nou singură. Continui.

Intru în atmosfera cadrului descris, am impresia că sunt acolo și ascult pe tren poveștile celor din jur, așa cum îmi place mie. Dau pagina și simt un animal mișcându-se în stomac, în momentul în care îmi recunsoc forma numelui în următorul paragraf. Citesc mai repede, să ajung odată să văd despre ce e vorba, care e contextul. Când ajung acolo, îmi dau seama deodată despre ce este vorba și care e identitatea omului bătrân care povestea. Zâmbesc și merg mai departe.

E ciudat și interesant să-ți citești povestea scrisă de altcineva, să te vezi prin ochii altcuiva. Îmi vine să contrazic când citesc ceva de bine, convinsă fiind că eu nu sunt cum scrie acolo. În 20 de minute am trecut prin anii liceului, prin prima excursie la mare fără mama, prin toată adolescența mea, prin anii de facultate, prin vizita de primăvară din București. Ajung la cea mai frumoasă poveste - cea despre coridoare de trenuri, despre gări și cafele matinale, cea despre autocare care duc spre paradis, despre plaje pustii, pescăruși, termosuri cu cafea fierbinte și libertate.

Dau pagina și văd că-i ultima. Mă întorc cu fața în sus și mă uit spre tavan; închid ochii și mă gândesc. Ațipesc în secunda doi și mă trezește un "la mulți ani" cântat în cor. Și miros de vin fiert. Mă duc dincolo, iau o cană fierbinte în mână și revin la viața de aici.

Viața precum o ceașcă de cafea

2011-11-10T15:22:00.008+02:00

Ieri a fost data de nouă. Mă așteptam la minuni și revelații, la ceva demn de cifra mea.

"dacă nimic nu se întâmplă, închid ochii. hai, te rog. foarte mult, hai, întâmplă-te. foarte foarte mult te rog".

Vine seara și pare a fi o zi ca oricare alta. Și deodată mă văd înconjurată de douăzeci de oameni dragi, care ascultă, zâmbesc, râd cu gura până la urechi, au idei și lucrăm împreună la un vis comun. Cineva recită o scenetă, altcineva curăță o mandarină. Cineva are sclipiri de entuziasm în ochi, altcineva împarte free hugs, iar toți ascultă absorbiți. Pretty Nine își face simțită prezența.

Eu stau la birou și îmi dau seama. Că îmi trăiesc viața așa cum îmi beau cafeaua. O privesc, o miros, o sorb, o savurez, o agit cu lingurița, o gândesc, o pătrund, o împart cu alții, o încălzesc dacă se răcește. O țin între palme și mă bucur că-i tare și aromată. Că-i a mea și că mai este destul din ea. Că atunci când cred că se termină frumusețea, iau ibricul de mâner și-mi mai torn o porție de viață.

Același soare îmi răsare-n gând

2011-11-05T19:16:00.008+02:00

Pescărușul meu are frică de uitare. Să uite sau să fie uitat. Să-și piardă comoara care-l face diferit de ceilalți pescăruși. Să-și găsească motive noi de a trăi, iar cândva, când se așteaptă mai puțin, gândul la comoara de pe vremuri să-i tulbure iar existența, ca și cum n-ar fi încetat niciodată să facă asta. El știe "să cheme, să mângâie, să aștepte". El e construit cu aripi; uneori vrea să zboare, însă comoara cântărește mult și îi e întrepătrunsă între pene, încât nu se poate desprinde de sol. Și-ar vrea o procedură precum cea din Eternal Sunshine of the Spotless Mind, deși minte când spune asta, că nu-i prost și știe că-i cel mai bogat pescăruș care există.

Nici nu știu când

2011-10-30T23:07:00.004+02:00

Ieri eram pe altă planetă, eram mică și nu vedeam niciun viitor strălucit înainte. Și mă sperie și mai tare când îmi dau seama că ieri-ul ăsta e de fapt acum câțiva ani. Când am terminat eu o facultate? Când am am devenit eu parte din piața muncii? Când am făcut eu douăzecișidoi de ani?! Când am ajuns eu să am ce spune în fața a douăsute de oameni? Când am ajuns eu student masterand, și nu elev de gimnaziu, de liceu, sau boboc la InfoIași? Când mi-au intrat mie în cap gânduri legate de cumpărat locșorul meu propriu în viitorul apropiat? Când am renunțat eu la teniși, blugi și tricouri negre, pentru zeci de umerașe cu rochii, cu papuci asortați? Când s-a strecurat lacul de unghii în sertarul meu și când naiba am pus lanțul cu delfinul de lemn într-o cutie, ca să-mi port lanțul cu ceas, care nici nu-mi place? De când nu-mi mai cumpără mătușa mea puzze-uri de prin locurile prin care merge, ci îi cumpăr eu copilului ei blugi cu bretele șmechere din primul meu salariu? Când am lăsat ciocolata caldă pentru prima bere neagră și când am preferat pentru prima dată să termin un task, în loc să merg la plimbare prin Copou când afară e soare? De când sunt eu omul ce răspunde ca unele lucruri să meargă bine? Când am devenit eu responsabilă de atâtea?

Ah, ce naiba, îmi place viaţa mea. Dar am să-mi cumpăr tenişi la primăvară! Ah da, și vreau la mare.

Sharing the dreams of our yesterdays

2011-10-26T23:45:00.007+03:00

Pentru jumătate de oră, inima mea a bătut de trei ori mai repede decât de obicei. Ocazional se oprea. Trebuia să trag aer adânc în piept și să-mi amintesc să-l și dau afară și să o iau de la capăt.

Live streaming, byron cântă Crossroads, iar o siluetă ce stă cu spatele în primul rând din public îmi conduce respirația. Nu știu cine e și nici nu îmi pasă. Știu că nu ești tu, însă îmi imaginez cum ar fi să fii. Să recunosc mișcările unui contur în umbră, să știu că șuvița aia de păr ce stă strâmb e demnă să facă parte din tine. Îmi place să mă uit la forme ce aduc a tine. Și să rămână întuneric, mi-e frică de ce-ar scoate la vedere dacă s-ar lumina cadrul.

Astăzi, mai mult ca oricând, sper să-i avem pe byron la Balul de caritate. Să ajungă și la sufletele celor din public care nu au auzit încă de ei.

The adventure I decide to think about today

2011-10-25T11:28:00.004+03:00

Toamna e timpul când totul se întoarce.. acasă. Sezonul rece, în general, e vremea când nebunelile de peste vară trec, iar tu nu vrei decât să fii undeva la cald, în siguranţă.

Şi e frumos să mă trezesc dimineaţă, cu feelingul ăla, de am impresia că sunt andra aia de acum mult timp, care e învelită în ceva comod, care are pe cine suna seara când pune capul pe pernă şi dimineaţa când deschide ochii. Mă urmăreşte sentimentul ăsta de câteva zile, cu chipul aferent lui mereu prezent. Şi cine-s eu, încât să alung visul care revine zilnic?

Au apărut mandarinele. "Un pachet de şerveţele. Şi de restul până la 10 lei, mandarine, vă rog." Deconjesc una şi mă loveşte: va fi un Crăciun frumos. Cadoul meu va fi pace sufletească şi să coc fursecuri cu dadu. Acasă.

Cum ar fi să

2011-10-22T23:02:00.007+03:00

Să-mi aleg o fărădelege pe care mi-ar plăcea la nebunie să o fac, una care ar garanta șase luni în spatele gratiilor. Șase luni de izolare, de trăit fără internet, fără berea din taverna, fără ședințe și taskuri, fără prostii de la non-stop-ul din copou, fără cafea și fără culcat la 3 a.m. Șase luni de plimbări pe culoare reci, alături de oameni de la care nu te aștepți la nimic. Șase luni de.. eu cu gândurile mele, puse în ordine la finalul pedepsei. Șase luni în care, în fiece seară, aș vrea să scap numai de transpirația de peste zi, de la cât aș alerga perimetrul curții. Șase luni de dușuri cu jet puternic dintr-un furtun improvizat, care să te spele și să te moleșească seară de seară pentru un somn odihnitor. Mi-aș lua o geantă cu cărți și o cană veselă, din care să beau multă apă. Să ies de acolo curată pe dinăuntru, să fac față timp de o viață lumii de afară. Listen:

2011-10-18T22:28:00.002+03:00

Obișnuiam să postez până nu demult întâmplări, povești, povestiri, probleme și soluțiile pe care le-am găsit sau pe care avea încredere că le voi găsi. Știam mereu că totul se va aranja frumos, fără ca eu să mă chinui. Vine toamna și deodată mă veștejesc. Și am de zis lucruri care nu merg spuse aici.

Am un sentiment frumos vis-s-vis de Crăciun. Și cam atât din ceea ce simt poate fi scris aici.

Ce au însemnat Ziarul şi ASII

2011-10-05T11:51:00.008+03:00

Fix acum trei ani intram în Corpul C, nu ştiam cum se citeşte orarul şi nici unde e amfiteatrul C2. Eram boboacă, iar nimic din jur nu făcea sens, totul părea prea mult şi vroiam să mă refugiez. Acasă, la mare, oriunde.

Deodată, un "da" spuns în trecere mi-a schimbat viaţa. "Hai în ASII, poate fi fain", mi-a zis un tip în tricou roşu cât ma uitam pe pereţi prin faţa pendulei de la parter.

- Bine, fie, ce am de făcut?

Mi-am dat seama din start că vreau la PR&Media, mă gândeam eu că sigur acolo se fac lucruri cu contururi frumoase şi fond colorat. Nu eram eu prea colorată, probabil de aceea m-am îndreptat încolo. Îmi amintesc cum nu înţelegeam cum eu, copil de 19 ani, să merg la un interviu.

Coboram scările spre sediul ASII şi nu ştiam ce mă aşteaptă. Am dat peste patru oameni care vroiau să ştie... despre mine, despre viaţa mea, despre pasiunile mele. Tot ce vroiau de la mine e să-mi dau seama ce vreau şi la ce mă aştept de la ASII. Şi-a fost de ajuns. A fost frumos sentimentul ca cineva să te vrea, fără ca tu să te chinui să fii cineva care nu eşti.

Am început cu task-uri mărunte, primite de la coordonatori, până când mi-am dat seama că pot face ce vreau eu. Atunci am început să propun idei, să-mi pun amprente mărunte pe câte un proiect, pe câte un om, pâna când a fost big-bang-ul care m-a facut să-mi găsesc locul.

Era Olimpiada InDoor 2009, stăteam în hol la vândut bilete, urmau o serie de alegeri ASII, şi-a fost de ajuns un "Eu zic să candidezi tu la ziar". Mulţumesc, Şerban. Uneori e de ajuns să vezi că cineva te crede în stare, încât să crezi şi tu.

Când m-am văzut deodată responsabilă de ceva, mi-am schimbat complet viziunea asupra a ceea ce mă înconjura, asupra oamenilor cu care interacţionam. Treptat, de la vorbit mecanic pentru împarţit de taskuri, am ajuns la întrebat de sănătate, iar apoi la sunat pentru cerut o părere, un sfat, o vorbă bună.

De la simple cunoştinţe, colegii au ajuns să-mi fie prieteni, încât să pot sa-i sun la orice oră din zi sau noapte, să pot să mă bazez pe ei, ştiind că în orice moment se va găsi un om care să fie acolo pentru mine, dacă am nevoie.

Poate vă aşteptaţi să spun cum ASII m-am învăţat ce înseamnă un proiect, ce e aia organizare, seriozitate, lucru în echipa etc. Da, şi asta. Însă pentru mine, ce-a contat mai mult a fost modul în care m-a transformat ca om, mi-a modelat gândirea încât să vad lucrurile frumoase de care am parte, să vreau mereu mai mult şi sa fac astfel încât să primesc.

Au trecut trei ani, iar mii de lucruri s-au schimbat. Acum, la început de an universitar, resimt cel mai tare cum trece timpul, când "Cristina ŞERBAN, anul I" a devenit "Cristina ŞERBAN, anul III".

Însa când timpul trece frumos peste tine, nici nu-ţi mai pasă că trece. Îti pare rău după anul I şi vrei înapoi, ai impresia că nu vei mai avea parte de asa vremuri. Însa vine anul II şi-ţi demonstrează că, deşi noi creştem şi vremurile se schimbă, the best is yet to come.

Da, asta au facut ASII şi Ziarul pentru mine, mi-au făcut cei trei ani de studenţie să treacă frumos. Mi-a plăcut să fac asta, să am şi o bucăţică de uman în viaţa mea, guvernată de domeniul real în care m-am băgat. Acum predau ştafeta. Să coloreze şi viaţa următorului redactor-şef.

Andrada CONSTANTINIUC,
pentru ultimă dată redactor-şef al
Ziarului de ASII

Ce am învăţat în trei ani de studenţie

2011-09-21T21:16:00.026+03:00

După trei ani în care am trăit fără să vreau cele mai frumoase zile din viața mea, mă gândesc la voi cei care abia veniți, curioși și timizi, să vă aventurați în chestia asta faină numită studenție. Aș vrea să vă spun tuturor că totul va fi bine, că totul va fi minunat la puterea a cinșpea. Și să mă și credeți. Eu una acum trei ani nu credeam, și de aceea am să mă explic în cele ce urmează.

Acum trei ani pășeam în corpul C simțind aproape frică vis-a-vis de ceea ce urma. Am fost întâmpinată de aventura vieții mele. Singurul lucru pe care îl știam e că trebuie să zic da mai des.

Am să vorbesc la persoana a doua singular, pentru că eu pentru tine, studentule, scriu. Pentru tine sper să vezi ce-i mai frumos în ceea ce urmează să trăiești!

Fix acum începi ceva nou. Devii puțin mai mare, deși te simți mic mic mic și bombardat de mii de informații noi, de oameni noi, de noi modalități de compostare a biletului ratp, de locuri noi, încât simți că dai pe dinafară. Cel mai frumos e când asimilezi informația, iar tot haosul devine deodată noua casă.

Ce aș vrea de la tine e să fii conștient că momentul ăsta e un nou început. O șansă să fii cum vrei să fii, să faci ce vrei să faci, să înveți ce îți place. Restul cam vine de la sine. Totuși, am să formulez mici îndemnuri către o studenție frumoasă:

Fii voluntar. Fiecare din cele 15 Facultăți din cadrul UAIC au câte o mână de studenți mai entuziasmați decât restul, care vor să facă ceva. Îți vei cunoaște colegii la alt nivel, vei intra în contact cu oameni de tot felul, care fiecare își va pune amprenta asupra ta în felul lui. Vei ajunge să vezi în oameni mai multe ca până acum, mai ales când vă petreceți nopți dând formă unui vis comun. Voluntariatul se face din suflet - de aici va veni sporul ăla la tot ce-ți vei propune să faci.

Fă din tine un brand. Crează-ţi o identitate vizuală. Susține lucrurile în care crezi, promovează ce îți place, împărtășește ce îți ocupă mintea, dezbate. Nu e vorba de pierdut intimitatea sau de viață socială intensă. E vorba de a arăta lumii cine ești. E vorba ca atunci când vine vorba de Ț lucru care te caracterizează, prietenilor tăi să le zboare mintea la tine și să-ți dea sms să-ți ureze o zi bună doar pentru că și-au amintit de tine. Fă-ți un blog. Postează pe Facebook. Fă-ți un site de prezentare, cu ce te ocupi, cu ce-ți place, cu orice lucru mărunt care te evidențiază pe tine dintre cei 35.000 de studenți Cuza.

***

Stai în cămin. Nu vrei ca după cursuri, toți colegii tăi să facă dreapta spre campus, cu popas pe băncile din parc, iar tu să faci stânga spre apartamentul în care stai cu un verișor care e la altă facultate și cu care nu ai mai nimic în comun. Viața de cămin te învață multe, te apropie de oameni.

Adaugă în feed reader toate siturile legate de Universitate, Facultate și locurile care îți plac. Aruncă zilnic o privire pe avizierul facultății. Fii la curent ce se întâmplă, nimic nu e mai trist decât să ratezi șanse, nu? Spune da mai des. Nu știi niciodată ce poate ieși, iar de obicei e mai bine să vezi, că te autosurprinzi și prinzi încredere.

Reprezintă ceva - Consiliul studenților, Șef de cămin, Băiatul care se înțelege cel mai bine cu secretara. Fă-i pe cei din jur să aibă nevoie de tine. Ajută când ți se cere.

Fii de la început cel mereu cu mâna pe sus la seminarii, deși nu știi mereu pentru ce ridici mâna. Fii tu cel care se contrazice cu profesorul - face orele mai amuzante. Găsește-ți o materie la care mergi mai cu plăcere decât la celelalte - fie că motivul e colega simpatică ce repetă materia, profa parcă prea tânără încât să predea, sau materia în sine. Pe lângă faptul că te apropii mai repede de punctajul de trecere, mai și ești acolo din plăcere.

Ieși la o bere cu colegii după cea mai grea zi din săptămână. Mergi la cantină cu gașca, mâncarea de acolo e infinit mai bună decât șnițelele de o săptămână trimise pachet de mama. Du-te la petreceri, ieșiri, cântări. Socializează. La finalul facultății, patru prieteni adevărați sunt mai importanți decât o medie de absolvire de 9.92. Însă să știi diferența între a te distra și a sta în baruri în fiecare seară. Dacă stai în baruri în fiecare seară, nu se cheamă că profiți de viața de student. Se cheamă că stai în baruri în fiecare seară. Echilibru, echilibru, baby..

Cunoaște-ți profesorii. Au mai multe de oferit în trei minute de discutat cu tine pe sală decât în 2h de predat la 200 de studenți.

Fii conștient că tot ce faci, faci pentru tine. La facultate nu mai e profa de mate care să-ți zică "Marc, iar nu ai învățat, ce-i cu teza asta?". La facultate, 200 e un număr prea mare încât profesorii să poarte grija fiecăruia. La facultate dacă iei 4.32 la testul de mate, nu-ți reproșează nimeni nimic. La facultate, ceea ce nu înveți va fi un gol care din tine va face parte. De asemenea, la facultate un 4.32 poate să nu zică nimic despre tine. Nu umbla după note. Ce-ți rămâne ție contează. La sfârșitul semestrului, gândește-te la fiecare materie și vezi cu ce ai rămas din ea. La fel de bine, un 4.32 poate însemna că ești în primii 10% din colegii tăi. Cel mai bun profesor pe care l-am avut ne dădea de făcut lucruri pe care și el le credea imposibile, să vadă cum punem problema și cum o facem posibilă. La final se minuna când vedea idei incredibile de la omuleți de 21 de ani. Se numește că avea încredere în noi.

Învață. Fiecare facultate are o programă făcută de oameni răsăriți, care știu ce baze ai nevoie încât să înțelegi și să știi ce vrei tu să știi dintr-odată. Nu există materii de umplutură. Nu există teoreme inutile. Ele dezvoltă mintea și atitudinea cum abia mai târziu ai să îți dai seama. Îmi pare rău, asta va trebui să mă crezi pe cuvânt.

Organizează ceva. Un proiect, un eveniment, un training. Împarte ceva din ce ai sau știi cu cei din jur.

Îndrăgostește-te. De ea. De Copou. De berea băută la o masă în Taverna. De băncile de pe Lăpușneanu. De sediul asociației din care faci parte. De viață. De tine.

Ar putea continua la nesfârșit lista, mii de lucruri din ăștia trei ani m-au învățat câte ceva care m-ar fi ajutat mult dacă le știam din prima zi. Majoritatea le vei învăța și tu pe pielea ta, însă un lucru aș vrea: să începi începutul de la început. Să fii deschis de la început, să fii cum vrei să fii fără amânări, fără "de luni", ci "de azi".

Îți urez resurse fizice încât să n-ai stare nicio secundă, succes și o studenție frumoasă! :)

Andrada

[acest post este de fapt o leapşă primită de la Ana-Maria şi pe care o dau cui i-ar plăcea la nebunie să o ducă mai departe]

Cum arată o seară plăcută pentru unii oameni

2011-09-20T21:22:00.010+03:00

Să fii home alone, să dai peste un film care-ți inspiră fluffy cuteness la puterea a noua, să-ți faci un platou cu ce-ți place ție mai mult: pâine prăjită, brânză, ananas, zmeură și mure cu iaurt. Să-ți așezi laptopul strategic lângă pat. Și să dai play.

pa, i'm busy having a lovely evening and thinking about nonononothing.

Puff

2011-09-20T20:08:00.001+03:00

Mi-e rău. Fizic și psihic. Aș vrea să nu mai exist pentru o perioadă, să nu mai gândesc, să nu mă mai chinui să beau doi litri de apă pe zi, să nu mai aștept să treacă timpul, să nu mai am de făcut alegeri, să nu mă mai apese nimic constant în piept, să nu mai ascund ce n-ar trebui ascuns, să nu mai fac lucrurile care îmi plac. Pentru că mă tot lovește subit gândul că poate, de fapt, vreau altceva de la viață. Vreau să vreau tot ce am și să nu fiu în stare să dau lesne totul pentru altceva. Vreau să nu mai am imaginație și să mă limitez la ceea ce e. Vreau uneori să fiu precum oamenii de care îmi este milă. Vreau să vreau să nu fi cunoscut câte am cunoscut, încât să nu îmi fie dor de nimic. Însă nu vreau să nu mai vreau. Mă ambiționez să le vreau și am plăceri sadice de a le lăsa să-mi apese pieptul. Și cântăresc tone, toate launloc. Și mă sufocă și aș vrea să să le trântesc și să facă puffff. Puf-puf. Ha, puf.. În schimb, am grijă de ele, le îngraș și greutatea creeeșșșteee.

Despre cum sunt eu norocoasă, dar ce rost..

2011-09-18T13:18:00.010+03:00

Ce te faci atunci când. ?
Sunt la Frasin, la 30 de kilometri de casă, am o piersică zemoasă și dulce, internet wireless de mare viteză şi un păhărel cu trei margarete pe masă lângă laptop. Din toată cabana, am nimerit camera cea mai cea, cu un living imens, cu fotolii confortabile şi o privelişte de vis. Dintr-un capăt în altul e o mochetă moale şi bej, de ai impresia că mângâi un pui de labrador când stai cu picioarele goale pe ea. Mă uit pe geam şi fredonez printre nori printre nori printre nooori alergam împreună.. Jos e un teren de tenis, un loc de joacă pentru copii, un foişor, mult verde şi un termos cu cafea mereu fierbinte. Mi-am început ziua pe un leagăn şi cu soarele încălzindu-mi faţa.

Nu ştiu ce e în neregulă, dar ceva cu siguranţă e. Mă uit iar pe geam, în gol, ceva lipseşte, ceva n-are sens, eu n-am sens şi nici tot spaţiul ăsta gol care mă înconjoară. De obicei îmi place să fiu singură, dar parcă nu acum, nu aici, aici aş vrea altceva, aici parcă simţi că nu eşti făcut să fii singur, aici dacă eşti singur, te simţi al nimănui şi cu nimic. Aici şi acum mă simt ca o persoană din aia bogată într-un apartament luxos, dar gol de orice altceva decât mobilă şmecheră. Din lipsă de ursus black şi altele de care-s dependentă, mai sorb o gură de beck's lemon şi mai arunc o privire la canapeaua pe cât de comodă pe atât de goală.

Pe dealul din spatele cabanei sunt două bănci şi o măsuţă din lemn. Stau cu genunchii la piept şi cu coatele pe masă. Şi când mă uit spre pădure, nu-mi inspiră nimic. Mă face să simt şi mai acut dorul de mare şi de sentimentul ăla de plin, de siguranţă şi încredere, de nelinişti care de fapt te fac să simţi că trăieşti.

Eu aici nu trăiesc, eu aici doar respir. "Mă iartă, doamne, că îţi fac probleme, dar tu mi-ai pus în suflet numai veri."

Sweet dreams are made of this

2011-09-17T01:04:00.010+03:00

E sărbătoare pentru mine.

Am visat dom'le, m-am visat la mare, iar personajul din vis a fost, în sfârşit, altcineva.

Imaginează-ţi aşa: o plimbare spre plajă la două dimineaţa, vorbind non-sens-uri, când de fapt mă gândeam ce fain ar fi fost un sărut.

Trecem pe lângă un loc unde ar fi trebuit să fie un scrânciob pe faleză, care e stricat vara asta. Îmi povesteşte că atunci când era mic era mai gras şi că într-o bătaie cu un puşti, s-a ales cu o cicatrice pe braţ. Şi ridică tricoul şi-mi arată, iar tendinţa mea e să-i sărut cicatricea.

Îmi plac mult poveştile din spatele cicatricilor, îmi place că-s ceva care rămân pe viaţă, cum mi-ar plăcea mie să fie mai multe lucruri.

Lumea stă aşa, în loc, şi mă conving din nou că marea mă transformă, mă face să fiu sigură că pot face ce vreau şi pot fi cum vreau eu. Şi aşa e, sunt unde vreau şi ce vreau: o îndrăgostită pe malul mării.

Coborâm nişte scări spre plajă şi ma prinde de cordonul din talie de la rochie, iar eu îi zâmbesc acuzator. Începe să se minuneze ca un copil de cât de frumos loveşte marea pietrele de pe mal şi tot zice că vrea să meargă acolo, să-l ude, să simtă stropii pe faţă. Ne oprim şi privim în larg. Mă cuprinde deodată şi mă sărută scurt, parcă în joacă. Apoi din nou, de data asta lung şi apăsat, de parcă eram a lui de ani. Ne aşezăm pe o bancă fix pe mal şi ascultăm cum muge marea. Tot insistă să îi spun la ce mă gândesc de tac. Tac că aşa fac eu când am mii de lucruri de spus, băi prostule.

Clean for 3 months, 2 weeks and 4 days

2011-09-14T15:46:00.018+03:00

Ca la detoxifiere, ne mândrim cu cât timp a trecut de când nu ne-am mai consumat doza. Cu o sută şase zile mă laud. O sută şase zile fără să-mi sune telefonul când sunt pe wc şi chiar să-ţi răspund şi să mă ţii intenţionat zeci de minute de vorbă. O sută şase zile de când nu ştiu dacă eşti în viaţă, dacă ţi-ai rupt vreo mână sau dacă ţi s-a deschis părul şi mai tare de la soare. O sută şase zile de când nu m-ai întrebat dacă mi-a ieşit bun shakeul de căpşuni sau dacă nu-ţi fac îngheţată de casă şi să ţi-o trimit cu autobuzul de 1 noaptea. O sută şase zile de când nu ştiu dacă te-ai gândit să te tunzi şi vara asta zero. O sută şase zile în care n-ai sunat doar să-mi spui că te-ai decis să-ţi cumperi şi o sticluţă de fanta madness pe lângă batonul de Făgăraşi. O sută şase zile de când nu am făcut cumpărături care să conţină musai susan cu miere. O sută şase zile în care n-am aflat dacă a ajuns şi ea să aibă grijă de tine cât eşti mort de beat şi să-i spui că o iubeşti când o dărâmi la pământ cu greutatea ta. O sută şase zile în care nu ştiu dacă în Cora a mai fost promoţie la iaurturi. O sută şase zile de când nu te-ai mai prostit în telefon, de-ar fi zis oricine că eşti dus cu capul. O sută şase zile de când nu pun capul pe pernă liniştită ştiind că eşti bine, că n-ai făcut oreon sau apendicită sau vărsat de vânt. O sută şase zile în care nu a sunat prostia aia de telefon şi să ştiu că pot răspunde cu gura plină.
y o u s a i d y o u ' d c a l l !

Sunt deja sute de zile de când nu mi-ai asemănat părul cu spicele de grâu vara. Sute de zile în care nu mi-ai cântat Summertime la chitară în bucătărie, fără haine pe tine, cât eu fac salată de fructe. Sute de zile în care nu m-ai mai dat cu capul de niciun perete din greşeală. Sute de zile în care nu ai cărat fotoliile pe casă să privim apusul. Sute de dimineţi în care nu m-am trezit dormind cu capul pe fundul tău. Sute de zile de când nu ţi-am mai scos nuca de cocos din punga de cereale, să nu faci alergie. Sute de zile fără planuri de mare, fără să scoți sunete de delfin, cu apa printre dinţi. Sute de zile de când nu am fost la 2 noaptea la non-stop-ul de la bancă pentru pomelo. Sute de zile de când n-am mai făcut dimineaţa sandvişuri pe care să scriu cu ketchup că.. "şi azi.". Sute de zile de când nu ai mai pus perna mică strategic încât să nu-mi pice capul cât dorm.

"Dacă mai crezi cât de cât în minuni,
Să te văd trei zile, să nu te văd trei luni,
Şi s-o luăm iar şi iar de la capăt...
Spune-mi, cum ţi s-ar părea?

Eu te vreau mereu în colțișorul meu,
Să fii lângă mine şi să-ţi fie bine..." [link]

O sută şase zile. După o sută şase zile + un an jumătate, în care am învăţat cum să fiu eu fără tine, am obosit. Am obosit şi aş vrea ceva pe care să mă aşez, să-mi odihnesc minţile şi să uit. Niciodată nu am crezut că am să consider asta a fi unica soluţie.

Şi o piesă pe care am ţinut-o numai pentru mine de o sută şase zile încoace:

Cum am fost eu și delfinul și atât

2011-09-09T15:15:00.004+03:00

De când am început să văd în delfini ceva atât de frumos, visul meu cel mai mare a devenit să înot cu delfinii. Nici nu pot să vorbesc despre senzația pe care mi-o inspiră lucrul ăsta, parcă-i ceva suprem și de nedescris în cuvinte.

Până anul ăsta nici nu văzusem un delfin live, iar de 1 mai eram cel mai entuziasmat om de acolo, din câte ziceau cei din jur. Abia așteptam să ajung înapoi, să le văd fețelee zâmbărețe. Așadar, înainte de trenul înapoi spre casă am închiriat biciclete din constanța și am mers la delfinariu. Pentru mine, era drumul către neverland, unde am să întâlnesc minuni.

"Am o prietenă înnebunită după delfini, se poate cumva să pună mâna pe unul?", spune Codrin către antrenor. Apoi ne așezăm, eram noi și zeci de copii cu părinții. Privesc minunată spre bazin și aștept să înceapă. La un moment dat în mijlocul demonstrației, vine una din antrenoare, îmi spune să-mi dau jos tot ce aveam agățat de mâini, îmi dă o pereche de cizme imense și mă pune să mă spăl cu dezinfectant. Totul se petrecea atât de repede, inima începuse să îmi bată mai tare și nu credeam că așa ceva chiar se întâmplă. Mă predă antrenorului lui Chen Chen, cel mai mic dintre delfini, iar el îmi explică cu grijă ce să fac. Nici nu mai știam că peste două sute de perechi de ochi sunt ațintiți spre mine, eram doar eu și delfinul și mă rugam să vină și momentul în care am să pot pune mâna pe el. Când mi se explică cum să îl mângâi încât să nu-l deranjez, eram deja mai fericită ca niciodată. Îl ating ușor pe cap și el parcă îmi zâmbește. Ne luăm la revedere și merg la loc. Am furat cumva bucuria unui copil care poate ar fi fost ales în locul meu, dar va fi el răsplătit cumva, cândva. Nu mai știam cui să mulțumesc, lui codrin, antrenorului, universului.. Ne îndreptăm cu toții spre ieșire și o văd pe Chen Chen la marginea bazinului, lângă mine, cu privirea aia de "ne mai vedem noi :)". Priceless!

Străbatem înapoi drumul să predăm bicicletele, luăm ratc-ul să prindem trenul, ajungem prea repede și ajungem la concluzia că singurul lucru care ar completa ziua asta perfectă ar fi o ultimă baie în mare. 10 minute de plută pe apă liniștită, cu cer senin deasupra. Ziua perfectă, zic eu, din moment ce încă îmi luminează gândurile când îmi amintesc de ea.

Vama Veche e așa cum vrei tu să fie

2011-09-09T14:20:00.007+03:00

Cu siguranță, de asta mi-a plăcut anul ăsta în vamă. Singurul motiv pentru care am rezervat vămii două zile a fost pentru ceva piese byron ascultate live. Mă așteptam să găsesc același loc plin de lume, murdar, gălăgios, frigusor și obositor. La început eram contrariată când pe aleea spre plajă puteai păși fără să te strecori printre oameni, de parcă îmi era dor de aglomerația ei. Dar nu, îmi plăcea așa, mai pașnică și primitoare. Marea în schimb era nervoasă, însă n-am cum să mă supăr pe ea pentru zgârieturile pe picioare cu care m-a lăsat.

Lipsa oricărei așteptări din partea ei a făcut să o pot vedea cum vreau eu, să fac din ea ceva în care să mă simt bine. Am învățat să ignor frigul, să privesc în larg cât vântul îmi intra în oase și să mă bucur de momente singură. Am învățat să ascult melodii pe care nu le știu și să le descopăr mesajele. La cântarea byron, parcă și stelele răsunau cu muzica lor. Mai priveam din când în când lumea necunoscută din jur și mă surprindea câte suflete pot exista pe pământ. Știam că trebuie să te comporți frumos cu cei din jur, că nici nu știi ce bătălie are fiecare de luptat. Îmi zbura mintea când departe, când înapoi în punctul în care stăteam. N-a fost nimic revelator, doar timp de reflectat.

Cel mai frumos răsărit
Spre dimineață, cât toți au mers la somn, am mers pe plaja din dreptul Expiratului, pe platforma din lemn cea mai de pe mal, cu picioarele înalte de vreo 10 centimetri, de treceau valurile sparte fix pe sub mine și nu mă atingea niciun strop. Când să capitulez, am găsit gol, câțiva metri mai încolo, scrânciobul de pe faleză. O oră m-am legănat în el, privind oamenii, marea și cele mai mici detalii. Un prim pescăruș de dimineață își face apariția, cu aripile larg deschise; "well, good morning!" îi zic în gând și-l privesc în continuu cum face cercuri-cercuri deasupra apei. Cerul devine din ce în ce mai colorat, iar lumina încă slabă se vede cum converge într-un punct de unde urmează să iasă soarele. Niciun nor, nicio grijă pe umeri, niciun fir de ceva care să incomodeze. Cupluri stăteau e plaja din față, înveliți doi câte doi în câte o pătură. Se vede oboseală pe fețele tuturor, însă rămân toți acolo pe nisip până apare din mare prima bucățică din soare. A fost absolut cel mai frumos răsărit văzut vreodată!

Dacă vroiam să privesc înspre lumea beată din dreapta și înspre toneta cu hot-dog din stânga, impresia asta mi-ar fi rămas despre vamă. Dar asta-i frumos la ea, că poate fi ce vrei tu, că poate fi ce ești tu. Eu sunt spațiul de joacă cu scrânciobul și balansoarul. Și pescărușul. Și muzica pe care mă concentram să o ascult cât făceam abstracție de ce se aude de la tesarele din jur. Și valuri nervoase în zilele mele proaste. Și ceva tequilla și nebunie și mult stat pe gânduri. Și multe lucruri mărunte, precum zmeura vândută pe plajă de un domn prea ars de soare.

Și toate, împreună, fac din astea patru zile ceva care-mi va ocupa cu siguranță gândurile pentru cel puțin foarte mult timp.

Și o piesă din soundtrackul acelei dimineți:

Doi mai

2011-09-09T13:55:00.006+03:00

De opt ani merg la mare de două ori pe an și de tot atâta timp vroiam să ajung în 2 mai. Când aveam nevoie de liniște, apelam la plaja din zona epavei din costinești, când vroiam ceva nou hoinăream prin locuri prin care 98% din turiștii stațiunii nici nu ajungeau. Însă auzisem eu de un loc fain, tăcut, în care îmi imaginam că mi-ar fi tare bine. Amânam, mereu, însă anul ăsta a fost unul al nesomnului și al dorinței de noutate.

Era 12 la prânz, lumea plănuia un somn odihnitor, însă eu aveam alte planuri pentru ei. Am luat autobuzul din vama spre doi mai. Cum am coborât, am simțit aerul de loc perfect: un drum de țară ce duce spre plajă, pescăruși, oameni cu grijile lăsate acasă. O plajă îngustă, un dig modelat de cutremurul din ziua anterioară, pe care când stai te lovesc stropi din valuri. La bază e un restaurant pescăresc, unde cică ar avea cea mai bună cafea. Din păcate, am aflat după. În stânga terasei e o casă înaltă, cu geamuri mari, de unde cică ar fi superb de privit marea pe timp de iarnă, la călduț. Mi se povestea cum diminețile devreme în doi mai la o cafea pe dig pot fi un motiv să trăiești.

Urcăm înapoi dealul, poposim la o masă cât mâncăm un pepene galben și privim marea de sus. Frumos! Doi mai îmi inspiră a fi un loc în care se pot întâmpla lucruri mai magice, așa..

Seaside To Do List: Review

2011-09-09T13:09:00.005+03:00

Ca în vremurile din anul I, am făcut o listă. Era mai mult decât o listă, erau un fel de mici dorințe, lucruri pe care știam că dacă le voi face, mă voi întoarce mulțumită de la mare. N-am umblat cu ea după mine, însă ajunsă înapoi acasă și uitându-mă peste ea, am constatat surprisă că majoritatea itemilor au fost îndepliniți. Au fost doar patru zile, în care am dormit însumat maxim șase ore. După cum spuneam, marea mereu mă transformă, îmi dă puteri nebănuite.

Am plecat spre mare fără să sper la vreo minune, fără entuziasmul nelipsit în anii anteriori. Multe ceva-uri lipseau, dar m-am suit în tren cu gândul că hei, marea va fi acolo, deci va fi de ajuns. Ei bine, pe trenul înapoi spre casă, radiam din cauza feelingului că a fost cel mai fain mers la mare. E al optulea an consecutiv de plajă, de white horse, de răsărituri frumoase, de plimbări nocturne și prieteni alături. Am făcut lucruri noi, am renunțat la ritualuri vechi fără de care nu plecam de la mare.

N-am cules nicio scoică, nu am ajuns la epavă și nici în Corbu. Am fost în golful Francez pe timp de noapte şi n-am nimerit drumul. N-am reușit să stau în white horse până la răsărit, însă mii de lucruri compensează toate astea. Nu l-am învățat pe Andrei să înoate, însă altceva s-a întâmplat: pesimistului de el i-a plăcut la mare, ceea ce e infinit superior. În căldurea cea mare, am bătut Costineștiul la pas cu Axi, am ajuns dincolo de gară și de zona locuită, la câmpul cu floarea soarelui de care îmi era dor. Am ieșit trei capete de floare, cu zgârieturi și cu mâinile mai murdere decât atunci când mă jucam cu smoală când aveam cinci ani.

Îmi pare rău că nu am făcut nicio baie noaptea în mare, însă cel mai frumos lucru de pe lume rămâne să stai în plută în lagrul mării, fără niciun val care să te deranjeze, uitându-te la cerul senin. Îmi pare rău că Acna nu a fost cu noi, însă am adus-o puțin printre noi cât am stat pe treptele trenului, cu picioarele pe afară, simțind vântul în plete.

M-am întors de la mare convinsă că atâta timp cât mă am pe mine să vreau, să fac și să atrag lucruri bune care să mi se întâmple, am să am o viață frumoasă! :)

Day by Day

2011-09-08T15:45:00.007+03:00

Se face ora opt şi mă sună mama să mă trezesc. Mă prefac trează şi lucidă încât să fie convinsă că nu mai dorm, închid telefonul şi mai urmează o jumătate de oră de somn. În primele zece minute de după abia disting vizual obiectele din cameră. Vorba aia, nici toată cafeaua din Columbia nu mă va face a morning person. Apăs pe pipăite butonul laptopului, deschid geamul, dau play şi shuffle şi scot o lingură de mure din congelator. Mă sui pe pervaz şi mă rog, zilnic, să nu pic peste el de somn; până acum am avut noroc. Admir cerul - într-o zi gri, într-o zi însorit - şi-mi inec gândurile în ceva care arde aşa, la fel ca mine. Dimineaţa e ora mea de a fi eu cu mine.

Încep să văd contururi din ce în ce mai bine definite încât să mă apuc de pregătit micul dejun şi mâncarea pentru serviciu. Pisez murele, le amestec cu iaurt şi mă caţăr înapoi pe geam. Aceiaşi căţei cer din priviri mâncare, deschid frigiderul şi le arunc ce apuc. Dau din coadă şi se uită cu ochii ăia la mine, iar deodată dimineaţa mea e mai frumoasă.

La serviciu înainte de 10 nu ajung. Îmi fac treaba cu plăcere, cât îmi beau cafeaua de dimineaţă. Lupta împotriva procrastinării e mereu încinsă. Vine pauza de masă, poveşti, râsete, amintiri. Revin la birou, introduc parola şi văd to-do-list-ul de pe desktop. Îl amân din nou, arunc o privire pe geam şi mă gândesc mereu la acelaşi lucru. Se face ora optsprezece şi plec.

Harbuz, câteva clickuri, ceva privit pe geam, zece ture de stadion, duş şi e gata ziua. Mă întreb dacă oamenii simt când le urezi somn uşor, telepatic. Am să întreb.. Noapte bună.

Aşa decurge mai fiecare zi. Ori îmi place ce fac in-between, în intervalele despre care nu am povestit, ori m-am obişnuit cu rutina. Mă bazez pe faptul că atunci când nu mi-e bine, plec şi schimb ceva.

Despre delfini mai încolo.

Cum ajung, zbor in mare

2011-08-25T03:13:00.007+03:00

Sunt in trenul iasi - mangalia. Anul asta grupul e mai restrans, acna e pe alte meleaguri, iar eu mi-am petrecut jumatate din timpul trecut de cand am plecat din gara scriindu-i ei mail. Abia astept sa ajung pe scranciobul de pe faleza din costinesti, la furat de floarea soarelui, in 2 mai si la delfinariu. Am prea multe planuri pentru numai 4 zile, insa am incredere in provizia de cafea din bagaj. Am primit azi o cafea tare buna, din partea casei.

Mi-am amintit azi cum e sa te plimbi prin iasi, avand ca unica grija sa ajungi in camin pana la ora 9, sa-ti termini bagajul spre mare. Am simtit iar sentimentul pe care-l am cand trec pe strada Lapusneanu. Am intrat in anticariatul domnului Grumazescu, am schimbat cateva vorbe cu dumnealui despre "Mizerabilii", am admirat pentru a mia oara ceasurile vechi din vitrina, ne-am luat la revedere si am pornit mai departe admirand tarabele cu carti vechi. Din Phoenix cafe se auzea frank sinatra, si cum mi-am amintit de bunatatile din meniul lor, am intrat. Best way to spend my afternoon.

Din Coffee Corner-ul din carfur mi-am luat doua feluri de cafea aromata, de rom si de alune&cocos. Din partea casei a fost un pahar de cafea neagra, tare.

Lumea din tren a inceput sa inchida ochii. Putini mai suntem trezi si ne uitam pe pereti. Fiecare e cu gandurile lui, in lumea lui. Lumea mea e tare frumoasa, e prietenoasa cu nou-venitii, insa e dese ori cu usa incuiata. Iar lumea asta mea mai are ceva. La fiecare vizita facuta marii se zdruncina. Puternic. Revelatii peste revelatii. Un eu final transformat. Mereu sunt curioasa cum plec de la mare de data asta.

Inca patru ore. Mai mananc o piersica. Cum ajung, zbor in mare. Si uite asa a gasit si titlu.

Pretty Morning

2011-08-13T09:15:00.011+03:00

Woke up at 8.30. Drank a glass of water. Put on a skirt & t-shirt. Double checked the door on the way out. Went to buy a magazine & watermelon. Little talk with the door keeper. Back in my room. Made a strong dark coffee. Toasted sunflower bread slices. Inaugurated a cute coffee cup I received last week. Had breakfast while reading blog posts in the feed reader. Narcotic on repeat all morning long. Read the magazine with "aaaand i called your naaame" in my years. And daydreaming. And thinking about the perfect dream I had last night. Beautiful wheat fields in the sunset. Pretty morning indeed.

Îmi place să ascult

2011-08-11T18:33:00.007+03:00

Eu vorbesc mult. Dar mult. Când eram mai mică, aveam mereu stresul că nu am ce vorbi cu oamenii, mă feream de ei doar pentru că mă temeam de momentele penibile de liniște. Treceam strada dacă vedeam pe cineva cunoscut, de teamă să nu mă țină de vorbă iar eu să nu am ce zice. Gânduri aveam cu miile, însă nu-mi venea să le împărtășesc cu nimeni. Parcă era un chin să întrețin o discuție. Nu știu exact ce s-a schimbat, însă acum eu sunt aia care turuie în continuu, cea care aduce în discuție mai tot ce-mi trece prin minte, oricât de mărunt, stupid sau neinteresant ar fi.

"Ah, salut, ce mai faci? Uite, eu mă duceam să îmi iau nucă de cocos, am văzut o rețetă tare de orez cu lapte și nucă de cocos. Nu știi de unde pot cumpăra batoane de vanilie? Îmi trebuie și batoane de vanilie. Nu știu cum poate cineva să nu-i placă nuca de cocos, mie mi se pare una din cele mai faine gusturi și texturi care există. Ce tare-i peretele ăsta, uite puțin ce faine se simte la degete. Mereu pipăi câte un scaun, o balustradă, o pungă de cadouri și orice să simt textura. Pune mâna să vezi ce tare. Vaiiii, uite tramvaiul 1, m-ar duce fix unde am eu nevoie, dar n-am abonament pe linia aia și trebuie să aștept autobuzul 41. Ce mă enervează că vin așa greu. Transportul în comun din Iași e jalnic. Odată am întârziat la un examen că am așteptat 40 de minute ratup-ul."

Și așa trec cinci minute în care partenerul de discuție nu a scos niciun cuvânt. Nu m-aș suporta, însă celorlalți pare să le placă să vorbească cu mine. Deviez, exclamez, revin la subiect fără să reintroduc contextul, nu dovedesc să spun cu voce tare tot ce-mi trece prin cap și vorbesc și mai repede și mai mult și mai obositor de urmărit.

Însă uneori
tac.

Tac și mă gândesc. Tac și ascult. Tac și fac provizii de gânduri pentru următoarea persoană care are nenorocul să intre în discuție cu mine.

Și-mi mai place să acult ce vorbesc alții. Învăț din ce aud de la alții. Tac și mă fac preocupată de altceva, însă de fapt iau parte pasiv la discuțiile celor din jur. Trenurile sunt ideale pentru așa ceva, cunosc bucățele din oameni, cât lasă ei să iasă la iveală, inconștienți că cineva ascultă. Mă gândesc să intru și eu în discuție, să-mi spun părerea, însă tac. Și ascult. Ce aud nu devine subiect de bârfă, nu împrăștii secrete auzite în stânga și în dreapta, ci păstrez pentru mine.

Un nou loc care-mi place este balconul căminului în care locuiesc acum. Ca geam este un termopan mare, care acoperă toate etajele, încât prin spațiul gol dintre două nivele se aude ce vorbesc cei de mai sus ca și cum ar fi lângă mine. Merg uneori acolo să fiu singură, să mă gândesc, să ascult. Îmi imaginez cât de altfel ar fi discuția pe care o ascult dacă cei care vorbesc ar știi că sunt ascultați. Mă minunez să aud cum alții au idei comune cu mine, cum alții au probleme mai mari decât ale mele, cum alții sunt mai nebuni decât mi-aș imagina.

Însă marea.. marea e cea mai frumosă de ascultat.

Aş vrea să-mi fac un tatuaj

2011-08-03T15:57:00.003+03:00

Nu ştiu ce părere ar avea mama de asta, nu ştiu dacă voi avea curaj în viitorul apropiat, ştiu doar că mi-am ales modelul. :)

Seaside To Do List

2011-08-02T12:55:00.010+03:00

Dacă nu ştii că iubesc marea, înseamnă că secunda de faţă e fix prima secundă în care lumea ta ia contact cu lumea mea. Marea va fi mereu my happy place, locul unde tânjesc să ajung, unde mă redescopăr, unde mă transform, unde mă gândesc şi-mi pun ordine în fiecarea aspect al vieţii.

Plec mereu de la mare mai împăcată, mai convinsă că totul e bine. Însă uneori plec supărată pe mine că iar nu mi-am făcut timp pentru toate lucrurile frumoase pe care are marea să le ofere. Anul ăsta am o listă. N-am să umblu cu ea după mine să bifez punct cu punct, ci e doar aşa, orientativă, e acolo să fie şi să mă înveselească după, când văd la întoarcere de câţi itemi din ea m-am bucurat.

1. delfinariu + mângâiat un delfin
2. 2 mai
3. Corbu
4. Vama Veche
5. câmp cu floarea soarelui
6. scrânciob faleză Costineşti
7. drum spre vamă în fund pe scările trenului, cu picioarele afară

8. zece minute de plută în larg
9. înotat noaptea
10. white horse până la răsărit
11. plimbare la epavă
12. golful Francez
13. învăţat pe Andrei să înoate
14. pepene galben pe plajă
15. cules de scoici

Iar visul meu cel mai mare e să înot cu delfinii.
Or să fie nişte zile tare faine.

Some things never change

2011-08-01T16:43:00.006+03:00

Se spune că noi suntem rezultatul impactului pe care cei din jur îl au asupra fiecăruia dintre noi. Prin urmare, se ia o mulţime de oameni, care se pun într-o super complexă ecuaţie, peste care se aplică teoreme probabiliste, se ţine cont de variabile precum inimă şi creier (+ / - tenta culorii şuviţelor de păr în raza soarelui sau zâmbetul). Toate astea se aplică pe variabila complexă Eu, ce e în schimbare continuă împreună cu variabia Timp. Şi uite aşa rezultă ce-s eu acum.

Începând cu T0 (zero) (acum 22 şi ceva de ani când, cică, m-ar fi lăsat barza pe balcon), am tot intrat în contact cu sute sau chiar mii de oameni. Nu exagerez când că măcar jumătate m-au influenţat în vreun fel; eu sunt omul atent la ceilalţi, la fiecare gest şi vorbă, încât chiar şi cel mai nesemnificant lucru ajunge la mine cu semnificaţie înzecită. Şi pe toate le păstrez undeva, toate mă schimbă câte puţin, toate contribuie la felul în care sunt eu în momentul de faţă.

Nu intenţionez să fac o caracterizare, ci să fac o analiză a variabilelor cu cote înalte de contribuţie la starea variabilei Eu, la Timp = TC (TimpCurent). Adică voi, cei care mi-aţi influenţat viaţa, care-mi veţi rămâne veşnic dragi, cărora am să vă mulţumesc pentru câte ceva. Făcând o astfel de listă mentală nu exclud, ci mulţumesc cui simt eu că-mi vine să fac asta în mod special. Din sutele de cunoscuţi, o mână de oameni beneficiază de sentimente frumoase şi necondiţionate din partea mea, oameni pentru care am să fiu mereu acolo, oameni pentru care aş face aproape orice.

Dacă aţi citit până aici sperând la o listă prin care să vă căutaţi, îmi pare rău. În final nu va fi niciuna, pentru că mulţumirile mele către voi le fac în felul meu. Pentru că mulţi nu sunteţi conştienţi că vă aflaţi pe lista aia şi probabil consideraţi stupid să cataloghez drept persoană importantă în viaţa mea pe cineva care-mi zâmbea zilnic pe coridorul căminului, în drum spre baie. Ei bine, eu fac din astea.

Eu sunt veşnic recunoscătoare cui m-a învăţat să spun "mulţumesc" la complimente, m-a învăţat puterea culorilor şi că eu am de zis ceva mai mult de negru şi gri. Eu iubesc pentru totdeauna şi nereciprocitatea sau indiferenţa nu-mi schimbă sentimentele. Eu ţin minte gesturi de fracţiuni de secundă. Tu creşti exponenţial în gândul meu dacă îmi aduci un pumn de zmeură când descopăr subit că-mi place zmeura mai mult ca mandarinele. Eu ţin minte când cineva îmi spune o vorbă bună, ţin mereu minte lucrurile mari exprimate prin cuvinte mici, sau lucrurile mici spuse în trecere. Eu nu uit niciodată când cineva îmi spune ceva care conţine "always will". Eu cred. Cred în oameni, cred în mine, cred în lucruri veşnice. Deşi mi-e frică. Dar asta-i altă poveste.

Toate bune

2011-08-01T11:44:00.003+03:00

Scriu din nou din biroul de la Embarcadero, cu cafeaua fierbinte şi tare sub nas. Prea mult pat & seriale devin plictisitoare, abia aşteptam să revin aici, să dau drumul la unitate, să-mi pun căştile imense şi să stau cu ochii în ecranul meu cu două monitoare. De azi am în birou şi o faţă cunoscută şi veselă, alles gut.

Am fost dimineaţă la reconsult la spiridon. Nu ştiu ce fel de pacientă am fost, însă parcă se înseninau feţele tuturor asistentelor şi rezidenţilor cu care am intrat în contact în săptămâna aia. Azi dimineaţă, ora 8. Toţi sunt încruntaţi, se strecoară cu braţele pline de fişe medicale printre moşnegi care se îngrămădesc. Însă când dau cu ochii de mine, îmi zâmbesc, mă întrebă de sănătate, de "prietenul tău care venea de zece ori pe zi la tine". O asistentă mă ia de mână şi îmi zice că-s mai simpatică aşa veselă, decât speriată de câte un ac. Doctorul se ceartă cu un nene care vrea musai operat azi, iar când mă vede vine la mine zâmbind, "Bună, scumpo, ce bine arăţi, ţi-a trecut boala, imediat imediat vin, să scap de omu' ăsta, da' sigur îţi arată bine tăietura", apoi revine şi "Ia te uită ce cicatrice frumoasă ai, o să ai ce povesti despre ea!". Îmi mai spune câteva vorbe de bine şi-mi zice că-s bine şi să mai vin în vizită doar dacă mi-e dor de el. E tare norocos nepotul lui că-l are drept bunic.

Când se lasă seara

2011-07-24T21:32:00.007+03:00

E liniște. Se aude din când în când sunetul unui ac picând pe o tavă de tablă. Din oră în oră se aude clopotul bisericii de sub geam. Se apropie ora 22, ora la care ne primim cu toții antibioticul și calmantul. Se instalează teroarea pe fața mea începând cu ora 21, iar când se aprinde becul principal simt că-mi iese inima din piept. Cei din jur abia așteaptă calmantul, eu sunt singura care nu-l vrea, eu vreau cât mai puțin ser care să streseze vena.

Poza e să compenseze textul. E cumva să.. să o ai sub ochi când citești paragrafele astea și să îți dai seama că lucrurile astea triste sunt doar temporare, că nisipul ăla din sudul țării e acolo, la fel și marea, la fel și felul în care soarele apune. Poza asta e un fel de "ai răbdare, lucrurile se aranjează mereu frumos, dar tu știi asta deja."

Sunt de treabă cei de aici, chiar și după ce a plecat mama. Îmi spun povești când mă văd panicată, de zici că ești la pediatrie dacă asculți la ușă.

Am văzut zeci de seriale de când am venit și am cunoscut multă lume interesantă. Când era cât pe-aci să mă externeze ieri, aproape că îmi părea rău. Au ajuns să-mi placă floricica din mână, perna aproape comodă dacă o așez strategic, coridoarele cu oameni care salută și zâmbesc, cel mai tare doctor pe care aș fi putut să-l am, floarea soarelui de pe noptieră, asistentele în uniforme ca cei din grey's anatomy, vizitele de la prieteni, fructele primite, nelipsitele miștouri făcute de doctor și chiar și nopțile pline de gânduri, în care nu puteam dormi de frică să nu mor în somn.

Am învățat să respir adânc, să am răbdare, să aștept, să suprim disperarea, să mă bucur de o gură de iaurt, să las de la mine, să-mi creez lumea după bunul plac. Nu-mi place indispoziția de moment și am planuri mari de ravanșare față de cine merită.

Au stins lumina. Aud respirația celor din rezervele din jur, toți se chinuie să supraviețuiască, să treacă cu bine peste încă o noapte. Toți sperăm la posibila externare de a doua zi și adormim sperând că mâine va fi o zi mai bună. Mai târziu de 6 dimineața nu reușește nimeni niciodată să doarmă. Și ne trezim. Și o luăm de la capăt. Același repansat, aceeași căldură a medicului, ceva glume noi, ceva oameni fericiți că pleacă, același drum spre frigider pentru iaurtul de la ora 9, același antibiotic de la ora 10, aceeași grijă la branulă, o nouă bucurie când vine cineva în vizită, același coridor pentru plimbări, aceeași părere de rău că ratezi ce se întâmplă înafară, același vplay.ro

Am început un super serial, am să povestesc altă dată. E întuneric și vreau să profit de ultima noapte aici. să mă gândesc.

High

2011-07-19T20:48:00.008+03:00

De două zile însă încerc să mă obișnuiesc cu ideea de a nu fi în control fizic asupra mea. De două zile tot aud versiuni diferite despre cum se face o anestezie, cum te simți când primești anestezicul și cum te simți după. De două zile cresc în gând mulțimea lucrurilor rele care se pot întâmpla pe parcurs și tot acum au fost primele dăți în care m-am gândit cu adevărat ce-ar fi dacă astea ar fi ultimele zile în care eu trăiesc. Exagerez, bineînțeles, da-mi place să gândesc așa, aiurea.

Sunt de luni în spital, am avut vreo cinșpe oameni în vizită, mi-au adus fructe din plin și voie bună cu carul. E fain aici. Un rezident de treabă și cu părul blond mi-a dat parola de la wirelessul de la orl, deci mă simt ca acasă în vacanță; am laptop, net, seriale, fructe, căldură. Și căști, fără căști aș muri aici.

Atât zic, fără detalii: nu-i nimic grav, e doar palpitant. Pentru mine, copil care n-a făcut decât oreon și pneumonie până acum, e o întreagă aventură.

Mi-am luat concediu de la serviciu săptămâna asta și sper ca până luni să fiu pe picioare. Cică "sigur, prăjitură, să fii sănătoasă!". Am terminat Grey's Anatomy, iar îndată dau gata și The Mentalist. E bine să ai cine să aibă grijă de tine, să ai oameni care-și fac griji, care te sună să vadă cum o duci și să-ți spună o vorbă bună, deși majoritatea nu conșientiezează cât de ne-gravă e situația. mulțumesc, deci. :)

Așa a decurs weekendul ce tocmai a trecut [v]. A fost un weekend pregătitor, în care am făcut ce-mi place, am creat, am reinventat, am uitat de lucrurile serioase.

Karma

2011-07-15T13:58:00.005+03:00

Ok, cineva să mă lămurească şi pe mine. Cine şi din ce loc supranatural mă iubeşte atât de mult încât absolut toate dorinţele mi se împlinesc? Nu de alta, dar vreau să-l fac să-mi iubească şi câţiva din oamenii dragi mie, să le meargă şi lor bine.

Acum, serios vorbind, eu sunt tare pesimistă, deşi nu arăt asta. O ţin întruna cu statusuri vesele, melodii motivaţionale şi am mereu câte o vorbă bună şi de încurajare pentru cei din jur, de zici că mănânc curcubeu pe pâine la micul dejun, însă realitatea e puţin diferită. Când vine vorba de mine, mă subestimez mult, deşi de cele mai multe ori îmi demonstrez contrariul. Tot ce-mi propun îmi iese şi vreau să ştiu de ce. Nu că nu mi-ar conveni, însă sunt curioasă de ce alţii nu primesc aşa, pe degeaba, ce primesc eu. Nu mă strofoc mai niciodată, sunt una din cele mai superficiale persoane pe care le cunoşti, şi totuşi cam totul îmi surâde. Iar atunci când nu primesc fix ceea ce-mi doresc, sunt răsplătită cu ceva exponenţial mai frumos.

Viaţa mea e dinamică, mereu se întâmplă ceva nemaipomenit; uneori chiar am senzaţia că aş putea să fi scris 15 cărţi până acum despre experienţe interesante şi milioane de gânduri pe care le am şi pe care n-am timp să le aştern. Pe locşorul ăsta în care îmi petrec viaţa, tare mic din punct de vedere spaţial, parcă se prosteşte în continuu un copil creativ cu o pensulă colorată. Iar trăirile mele iau forma şi culoarea desenului. Deseori sunt doar măzgălituri, însă apăsate şi multicolore. Tot deseori se schimbă foaia de desenare. Deseori o iau de la zero din anumite privinţe. Foaia albă îmi dă încredere, ştiu că pensula colorată şi imaginaţia copilului sunt acolo şi pot face totul mai bine de data asta. Şi începe o nouă desenare. Fiecare foaie nouă are însă în header o siglă, o ştampilă care de fiecare dată încerc să fie mai ştearsă, până va ajunge să nu mai fie deloc.

Ieri spuneam că mi-e dor de o iarbă verde cu prietenii de la Admiterea Cuza. Ia ghici unde merge Andra după serviciu. Da, la grătar cu ei. După serviciul pe care-l vroia din tot sufletul şi pe care l-a primit. În oraşul în care spera să rămână la vară şi în care, da, îşi va petrece aste trei luni. Îmi era ieri dor de planurile de mers la mare, iar la ce se gândea Andra azi în drum spre serviciu? Da, la faptul că peste o lună voi ajunge, cumva, pentru un weekend la mare. Ştiţi toţi cei care mă ştiţi cât îmi plac cicatricile şi poveştile din spatele lor. Ce va avea Andra pe gât peste o săptămână? Easy guess. Life's good.

Uneori mă sperie că-mi iese tot. Mă sperie gândul că pot face orice vreau. Când eram mai mică eram convinsă că pot coborî plutind ultimul set de scări din scara bunicii. Atât de convinsă, încât mă speria să ştiu că dacă mă concentrez, pot face absolut orice. Şi mă sperie să văd în jur că asta nu e normal, că nu toţi sunt atât de privilegiaţi.

Momentan visez la aşa ceva: v. Să vedem în câte săptămâni am să povestesc aici ce fain a fost să privesc marea de pe un scranciob. :)

Acum un an pe vremea asta

2011-07-14T13:01:00.009+03:00

Aveam timp. Mă gândesc la eul de acum un an ca la un copil.

Acum un an eram voluntar la Admiterea de la Cuza, stăteam în cinci în camera de cămin, făceam clătite la 12 noaptea pentru 15 oameni, aveam pe noi tricouri cu "Întreabă-mă despre admitere!", mergeam la ştrand şi grătar şi aveam înainte o vară faină, cu planuri de mers la mare.

I miss that.

Acum însă, mă uit pe geam din autobuzul spre serviciu la corpul A al Universităţii, văd copii dezorientaţi, uitându-se la panourile cu sigla UAIC pe ele. Mi-e dor să explic de 124 de ori pe zi încotro e sala de înscriere la Drept, sau unde e corpul D.

brb.
and back. deci. :)

Cum stăteam aşa eu în scaun, fără chef de mers la cantină în pauza de masă, mi-a venit o super idee. Să fac ceva fain în fiecare zi în pauza de masă. Să o folosesc pentru a face lucruri pentru care mă plâng că nu am timp. Ei bine, tocmai am fost îm vizită în Corpurile C şi A, la voluntarii pentru admitere. Era plin de viitori boboci şi de ceva oameni dragi. Am stat cam jumătate de oră şi numai nu-mi venea să plec. Însă mă bucur pentru ideea asta. Să văd ce fac maine în pauza de masă. Trebuie să-mi fac un ToDoList, un fel de WishList. Hm, e imposibil de mers&întors de la mare într-o oră, nu?

În altă ordine de idei, e fain să fii intern la Embarcadero. Colegii sunt simpatici, Technical Writingul îmi place la nebunie, am timp să-mi ascult muzica, să parcurg tutoriale, să citesc, am timp şi să scriu pe blog dacă am chef. Mă uit pe geam şi văd Universitatea Petre Andrei. Ies pe hol şi dau peste o mulţime de lume cunoscută din Facultate, iar totul pare să inspire ideea că.. aici este locul meu. Om vedea.

Trebuie să-mi fac planuri de viitor. Mă sufoc dacă nu creez ceva, dacă nu trebuie să-mi pun creativitatea la muncă, dacă nu am planuri şi viziuni. Ieri am făcut o bicicletă dintr-o lămâie. Azi mi-am revăzut nişte prieteni. Pentru după-amiază am din nou nevoie de ceva la fel de colorat. E ca şi cum aş lua shot-uri de fericire, care-şi fac efectul timp de câteva ore şi de care am devenit dependentă. Am nevoie de o garanţie că am să fiu aşa toată viaţa.

I can do anything, but not everything

2011-06-30T11:06:00.006+03:00

Am revenit. Cică aș fi datoare cu un post aici :) Mie și unor persoane care m-au ajutat să trec cu bine peste astea 20 de zile.

Ca să fac un check la lista din postul anterior, pot spune că răspunsul e da la majoritatea itemilor. M-am surprins singură zilele astea văzând că eu chiar sunt în stare să scriu mii de linii de cod care chiar să facă ce trebuie. Java e faină. Eu și java avem planuri mari de viitor împreună. Licența a trecut cu bine și am ajuns și eu la vorba celor mai mari și a Larisei: că e piece of cake! Și da, am făcut din timp o super prezentare, de care să fiu eu mulțumită. Și da, am reușit să fiu cea mai bună din 32 de oameni și am luat stagiul ăla cel mai cel. Și da, voi sta la vară în Iași. Sunt hotărâtă să dau la masterul de Lingvintică Computațională.

Și mi-e bine. Vine o vară frumoasă tare. Sunt în Suceava acum, am bagaje la ușă și aștept să se facă ora 3 să plec la cealaltă casă a mea. La cealaltă familie a mea. Să mă cazez într-un cămin fain și să-mi orenez camera, să o fac a mea.

Au fost bune zilele astea, cu maxim 3h de somn pe zi, cu multă cafea și ajutor din partea unor happy things. Mi-au plăcut și stresul și munca și frigiderul mereu plin de fructe. Mi-a plăcut susținerea celor din jur, care ziceau că-s siguri că pot face asta. Și-am putut.

I don't postpone-postpone. I just postpone.

2011-06-12T16:27:00.005+03:00

Mereu gândesc în avans. Mai ales când veau să scap de ceva. Mereu mă ajută să trec peste ceva când mă gândesc că hei, mâine la ora asta voi fi scăpat. Sau.. în 10 ore voi fi dat deja examenul ăla nasol. De data asta dead-line-ul e mai departe. Însă mă bucură totuşi ideea că în fix trei săptămâni se va rezolva totul. Cu bine sau cu rău - parcă nici nu-mi pasă acum; acum vreau doar să treacă.

Aşadar, abia aştept data de 2 iulie, să privesc înapoi, să răsuflu uşurată şi să zic, poate, că băi ce fain a fost! Mereu lucrurile se aranjează. Nu ştiu cum se întâmplă, dar mereu mă pot aşeza pe o bancă, privi la ce-a fost şi mânca o îngheţată în cinstea reuşitei. Cineva cu pile la univers mă iubeşte, cu siguranţă. Şi am maaare nevoie să fie la fel şi de data asta.

Mereu am avut probleme cu timpul, cu amânările, cu stresul ultimei sute de metri. Însă de cele mai multe ori el scoate ce-i mai bun din mine. Din nou, sper să fie la fel şi acum. Mai sunt cam două săptămâni până la licenţă, două săptămâni până când o parte din viitorul meu va lua contur. Sunt curioasă să văd forma acelui contur, să văd cum va fi şi, mai ales, dacă va fi totul bine. E vorba de două - trei săptămâni decisive în viaţa mea.

Am să revin pe acest post peste 20 de zile, să mă amuz de stresul care mă consumă acum, sau să-mi plâng de milă că n-am fost în stare să fac lucrurile altfel, mai din timp, mai cu simţ de răspundere.

Da, andra, ia spune, ai reuşit să faci XML Parserul ăla să funcţioneze cum trebuie? Acum ştii cum se foloseşte biblioteca swing, ai inventat algoritmii ăia pe care erai atât de sigură că eşti în stare să îi implementezi? Ai reuşit să fii cea mai bună din 30 de oameni şi să iei stagiul ăla, sau îţi vei petrece vara în suceava? Te-ai ţinut de treabă, sau ai amânat din nou cu inconştienţă? Eşti mândră să iasă ziarul pentru admitere făcut cu licenţa ta, sau e iar scos prin nopţi de muncă? Chiar ai reuşit să faci cea mai tare prezentare pentru cele 10 minute de predare a licenţei, sau ai făcut-o în ultima seara, cu grad înalt de mediocritate? Te-ai hotărât la ce master dai, ai curaj să faci ce vrei, sau doar ce trebuie? Şi, mai ales, ţi-e bine? Priveşti senin spre vară?

Revin în 20 de zile.

Enjoy the show

2011-06-08T19:43:00.003+03:00

A-ți fi dor de cineva pe care n-ai văzut de numai opt ore e fain!

Am dat astăzi ultimul examen din facultate. Am plecat din sală răsuflând ușurată. De obicei m-aș fi ținut scai de feelingul de melancolie, însă acum privesc spre viitor, spre planuri și responsabilități, spre vară. Am văzut cât de important e să fii mereu cu zâmbetul pe moacă, atragi astfel numai lucruri bune, iar orice grijă pe care o aveai se dovedește a fi fără temei și se evaaaporă. De asemenea, te simți în siguranță când ai în jur oameni care-ți strâng puternic mâna, se uită în sufletul tău și-ți zic că o să fie bine, de n-ai cum să nu îi crezi.

Vara vine, chiar și pentru mine

2011-06-07T21:12:00.010+03:00

Ihi, eventul "vacanța de vară" are la picture colajul făcut de mine, cu pozele mele preferate cu marea! :)

Monday evening beauty

2011-06-06T22:48:00.002+03:00

Simt nevoia să mulțumesc cuiva pentru ce simt. Pentru ce am. Pentru ce vreau. Pentru cum e viața mea. Pentru că umblu prin ea cu ochii larg deschiși și licărind și cu gura până la urechi.
Deci, mulțumesc!

And just forget the world

2011-06-06T11:38:00.004+03:00

Mereu mă stresez mai mult decât e cazul, pentru orice, deși știu că în final, cumva, nu știu cum, o scot la capăt. Ar fi mai simplu să știu de la început că va fi bine, însă dacă nu mă stresez parcă nu are același farmec și nici același rezultat. Am mai scăpat azi de un examen, am revenit în cameră răsuflând ușurată, mi-am făcut o cafea bună și mi-am mâncat porția de grapefruit. În fix 19 minute am planuri mari de a mă apuca de licență. Dar ce naiba, e luni dimineață, iar eu sunt în stare de orice.

Ieri în schimb a fost o zi de pace, cu stres la maxim, însă anihilat de o pătură pe iarba din laterala căminului, pe care am învățat vreo două ore. Era plin de studenți la FII, cu tricouri albastre; anul I învăța la sisteme de operare, anul II la Java, iar noi la grafică. O tipă dormea pe o pătură lângă noi. Iar Sorin ne-a scos din plictiseala cititului amintindu-ne că există înghețată. M-am bucurat că cineva credea că sunt anul I, de nu pricepea de ce învăț la grafică și nu mă stresez cu sistemele :)) Spre seară am fost pe stadion, apoi ceva badminton. Faină zi..

A da, vroiam doar să zic că am învățat ieri în aer liber și că-i tare frumos.

Familia mea nemțească

2011-06-05T10:50:00.012+03:00

Pentru cei care nu știți, familia mea vine din Germania. Numele nostru de pornire a fost Kulin. Poate de aceea sunt atât de rațională când e nevoie, de obsedată de ordine la milimetru, de blondă cu ochi verzi-albaștri. Cu zgârcenia însă nu urmăresc patternul. Când eram mică locuiam cu străbunică-mea, o femeie măruntă, cu părul mereu stâns într-un coc, prins cu un fileu mai fin ca pânza de păianjen și cu o bentiță lată de catifea neagră. La 99 de ani citea fără ochelari, iar toată copilăria mea a încercat să mă învețe germană, lucru pe care eu l-am refuzat de la început, iar acum îmi pare rău.

Am avut ieri ocazia de a vorbi cu o prietenă de-a mamei, vecină cu ai mei de acum vreo 40 de ani, care o știe pe mama de la doi ani. Pe lângă că mi-a povestit despre cât de ștrengăriță era mama când era mică, mi-a mărturisit și că ne admira enorm familia. Că străstrăbunica mea (străbunica mamei) stătea mereu într-un scaun din ăla care se leagănă şi care scârţâia, şi că îi era frică de dânsa că se uita urât la copii și țipa la ei, însă pe parcurs a înțeles că așa era firea ei, de nemțoaică veritabilă a anilor '60. Îmi povestea cum ai mei vorbeau numai în germană între ei, de aveai impresia că fac cine știe ce strategii de conspirație. Cică îi placeau la nebunie că aveam pe pereţi tablouri vechi cu bunici bătrâni, cu ochelari rotunzi, cum ea nu mai văzuse până atunci, iar toate astea o minunau. Şi vorbea cu mine cu "aveaţi", "voi", "familia voastră", de parcă făceam şi eu parte din ea încă din anii ăia de demult, şi m-a făcut să mă simt cel puţin super fain!

Încă am fotografii de-ale lui străbunică-mea, din alea alb-negru, cartonate, cu marginile ondulate. Mi-o amintesc pe străbunică-mea povestindu-mi de zeci de ori cu plăcere despre rudele dinainte de 1900 din ele. "Uite, aici eram la Berlin, noi stăteam în camera de la geamul ăsta, iar la geamul ăstălalt stătea regele!" şi-mi arăta pe fotografie gemuleţele unei clădiri cu steagul negru-roşu-galben pe el. Sau "Aici e înainte de naufragiu, când cu războiul.". După ani îţi dai seama cu ce poveşti minunate ai crescut, îți dai seama ce viaţă frumoasă ai trăit și de ce oameni faini avut parte...

Am să vorbesc cu codrin şi poate mergem cu Erasmus la anu' undeva în Germania, în loc de Barcelona. da..

şi un scan cu străstrăbunica şi sora ei. aproximativ anii 1895:

S-au potolit apele

2011-06-03T08:35:00.003+03:00

Iar pentru două zile pot respira și sta în același loc pentru mai mult de 5 minute. Sunt în suceava, iar timpul parcă stă în loc. Am fost dimineață să-mi fac niște analize și din nou m-au ținut trează prin povești de adormit copiii. Acum sunt singură acasă pentru prima dată în ultimul an, ascult "you're simply the best", m-am așezat la birou și mă pun la răspuns la zecile mesaje primite de ziua mea, pentru care nu am avut timp până acum.

Cozy day

2011-06-02T00:05:00.006+03:00

Eu nu pot face parte din ză club. Eu nu pot împărtăși gândirea pozitivă, dar de fapt amăgitoare și defensivă. "Noi suntem puternice!". Devin încetul cu încetul, cel puțin din punct de vedere al vârstei, femeie. Însă nu mă pot alătura mentalității colective. Că vine seara și nu-mi ajută la nimic să fiu puternică și cu ochii stricați de la prea mult laptop.

Văd din nou cum ceilalți mă văd într-un fel în care eu nu sunt conștientă că sunt. De acum accept că sunt cum mă văd ei, însă mi-ar prinde bine să știu și eu asta. Pierd ideea și nici nu mai știu despre ce vorbeam și unde vreau să ajung. Aș vrea să mă laud cu ceva, însă mai păstrez pentru mine puțin. I-am cumpărat lui Dadu tricou cu UAIC, am să fiu mândră să am verișor cu tricou cu Cuza! Cât despre mine, am primit astăzi un cel mai frumos cadou de ziua copilului. Pe care vreau din tot sufletul să îl păstrez.

Mă panichez

2011-05-24T23:12:00.007+03:00

Vine o vreme așa prin luna mai când încep să fac în al meu cap suprasolicitat o grămadă de cântăriri, de reviewuri, de statistici în ceea ce privește viața mea. Mereu mă panichez. Mă sperie și mă nemulțumește mai totul și parcă nici nu văd marea de frumos care mă înconjoară. Acum vorbesc din amintiri și concluzii anterioare, că momentan nu le văd. Mâine începe haosul cu F11 și sper să-mi țină mintea ocupată, să nu mă mai gândesc aiurea, să nu mai fiu așa cum sunt acum din cauză că nu-i totul pus la punct. Am aproape 22 de ani, 5 oameni pe care îi iubesc, multe multe lucruri și locuri dragi, ceva speranțe&planuri pentru viitor și un kilogram de sentimente ce trebuie suprimate. Îndes și ascund niște lucruri cu care ar trebui să mă mândresc. Sunt lăudată pentru chestii care mie mi se par superficiale. Per total pare totuși să fie bine. Mâine îmi trimite mama un tort în cantitate dublă și multe, dar multe, căpșuni.

Apropo, dragă mama, să știi că știu că-mi citești blogul. Să știi că mama lui Codrin nu e mai iubită ca tine doar pentru că e el lipicios. M-am gândit la un wishlist, că tot nu-ți plac ție decât cadourile practice. M-am gândit toată ziua și nu pot să cred că numărul itemilor e de doar trei. Card micro sd pentru al meu superb telefon, bicicletă și căști. Cum e posibil ca lucrurile fizice de pe lumea asta largă de care am nevoie să fie de numai trei nu știu. Probabil pentru că le compensează celelalte necesități intense.

și o piesă care să vină numai bine acum.

later edit: visez la o pungă maare cu multe multe fructe bune și de toate felurile. zmeură. cireșe. căpșuni. kiwi. ananas. portocale. banane. piersici. struguri. afine. mere. fragi. caise. pepene galben. harbuz decupat. mango. Kaufland, here i come!

2011-05-24T22:07:00.003+03:00

Am citit azi ceva undeva care m-a marcat, din care am reținut un singur termen - "zid" - și o idee tare vagă. Dar am rămas cu sentimentul că era ceva măreț și trebuie musai să-mi amintesc unde am dat cu ochii de asta. E mai enervant ca statul unui cuvânt pe limbă!

The race is long and in the end it’s only with yourself

2011-05-17T20:45:00.006+03:00

Octombrie 2008. Pășeam în corpul C al Universității Cuza, cu cea mai mare frică simțită până atunci. Eram singură, tânjeam după trecut și după prezentul de la 137km distanță. Mă uitam urât la oameni și nu înțelegeam de ce o colegă de grupă m-a rugat să merg cu ea să-și caute ceas. Strada Lăpușneanu mi se părea la celălalt capăt al orașului, iar facultatea o vedeam ca pe o piatră grea de trei ani care stă fix în drumul meu.

Mai 2011. Intram în Aula Magna în rochie și tocuri, neobligată de nimeni să le port. Cunoșteam fiecare om din cei 200 care se învârteau pe acolo, iar cu cel puțin 50 dintre ei aveam câte o amintire frumoasă. Mă simțeam înconjurată de prieteni și nu era niciun alt loc de pe lume unde vroiam să mă aflu. Nici măcar la mare. Urma cursul festiv, urma confirmarea că cei trei ani de studenție iau sfârșit. Și simțeam cum acești trei ani sunt cei mai importanți și frumoși din viața mea, deși mai mereu i-am respins ca fiindu-mi dragi. A fost o zi frumoasă, mulți dintre cei mai importanți oameni pentru mine au fost acolo, începând cu 8 dimineața și sfârșind cu.. peste trei ore.

Mă simțeam privilegiată să pot vorbi la pupitrul UAIC din Aula Magna, în fața profesorilor, a colegilor, a prietenilor buni și a mamei. Și toate astea, avându-l mereu în dreapta pe Codrin. Eram bucuroasă să pot împărtăși ce mi-a plăcut mie la FII, deși aș fi putut foarte bine vorbi până mâine dimineață despre asta.

Profesorii au fost super cooperativi, iar Decanul, deși n-a putut ajunge, ne-a făcut surpriza de a ne ține discurs prin telefon. Știu că oricine poate termina o facultate, dar pentru mine înseamnă mai mult decât atât.

Sunt absolventă de FII! :)

9 mai

2011-05-09T11:25:00.005+03:00

Am deschis ochii pe la ora 9 cât să închid alarma de la telefon, însă atât a fost nevoie încât să văd ce zi e azi. E 9 mai. Mai e cea mai fresh lună din an, și nu doar pentru că m-am născut eu în ea. Mi se pare o lună lejeră, în care te uiți spre cer și te bucuri că trăiești. Luna dinainte să vină vara, luna perfectă pentru plimbări cu bicicletele și pentru noi iubiri. Acum trei ani în data de nouă mai a luat naștere cel mai frumos lucru din viața mea. Cât despre cifra nouă, cu siguranță toți cei care mă cunoașteți îmi știți obsesia din copilărie vis-a-vis de ea. Asta face cu siguranță din ziua de azi cea mai faină zi din an.

Mă bucur că nouă maiul de anul ăsta a picat într-o luni. Mie-mi plac zilele de luni, le văd ca pe noi începuturi, care îmi oferă ocazia de a face totul bine, cum mi-am propus, de a nu da greș, de a nu mai amâna, de a o lua de le zero. E luni, am o cafea tare sub nas, în dreapta kiwi, ceai de zmeură&vanilie și o lalea mov de la codrin. Life's good.

Gotta be green, gotta be mean, gotta be everything mooore!

2011-05-08T21:15:00.006+03:00

Tocmai m-am întors de la cel mai tare Treasure Hunt, am alergat în continuu timp de 5h. Abia m-am trezit la ora 11, mi-am făcut un ceai de rom, cu planuri mari de a sta în pat toată ziua să-mi treacă răceala. Însă la un moment dat m-am uitat pe geam, am văzut soare și nicio fruză zbătându-se nebună în copaci, și deodată mi-a trecut prin cap că ce naiba, de ce să stau degeaba toată ziua, când mi-o pot petrece cu prieteni? Așa că în 20 minute am fost gata și-am pornit spre foișorul din parcul copou. Acolo mă așteptau 40 de oameni în tricouri roșii, gata de distracție. Am picat în cea mai tare echipă, de știam de la început că noi vom câștiga concursul.

Ne-am distrat făcând poze la copii cu papuci roșii, la cocalari, poze nouă cu scobitori în gură sau cu mătura în mână. A fost socializare din plin, am scăpat de orice rușine când venea vorba de rugat un om random să deschidă capota mașinii să facem poză cu motorul. Sau să luăm interviuri trecătorilor pe tema cuvântului "irefutabil". Am și uitat de ceiuțul de dimineață și l-am înlocuit cu înghețată, medoff și cola. Cum am ajuns pe primul loc, am câștigat premiul cel mare, adică medoff și șampanie; trebuie să mai stabilim o întâlnire doar cu echipa 4, pentru a sărbători și consuma premiul. Mi-a trecut și răul și febra și tot. Gâtul încă suferă, dar îl dreg acum cu ceaiul de rom. Am să dorm bine la noaptea de la oboseala asta! Revin mai încolo cu 1-2 poze.

Listen.wpl

2011-05-07T23:14:00.006+03:00

Ascult aceeași muzică din octombrie. Când am început să stau în cămin, am făcut un playlist cu piese pe care m-am gândit eu că le vor agrea toate colegele de cameră. Și mereu când deschid playerul, dau play la playlistul "listen" și atât. Ocazional mai adaug câte o melodie nouă, dar în principiu sunt aceleași 40-50 de piese pe care le ascult din nou și din nou. Am nevoie de ceva nou, musai.

I smile politely right on through

2011-05-07T17:13:00.002+03:00

Serialul Grey's Anatomy e tare fain, parcă se mulează perfect pe mine, în fiecare episod se dezbat fix probleme și gânduri ce mă chinuie mereu, și în același timp scoate la iveală lucruri mărunte care mă bucură când mi le amintesc. Iar soundtrackul îmi aduce aminte de piese vechi, pe care nu le-am mai ascultat de mult și de care mi s-a făcut dor. Trebuie azi să-i termin suvenirul mirelei, deși nu știu când am să mai pot ieși din casă cu răceala asta. Am desfăcut punga cu scoici și nisip de la întâi maiul ăsta și mi-am amintit ce frumos a fost totuși.

Luni e cântare Odyssey la CCS Iași, în sfârșit după jumătate de an. M-a sunat mama să îmi facă în ciudă că a făcut gogoși cu finetti. Ce zi faină până acum. Două ore în sediul ASII, dezbătând probleme importante, între oameni dragi. Să încerc totuși să adorm, poate trece răceala.

Tea tea tea

2011-05-07T11:29:00.002+03:00

Ce faci atunci când ești răcit și te doare capul de mori? Te decizi să oprești vegetatul în pat și înlocuiești totul cu o durere și mai mare. Inconștiența fiind la putere în capul meu, am ieșit aseară la alergat fiind deja răcită, iar azi nu pot vorbi, înghiți, respira. Și să nu mai zicem de faptul că mă doare pielea de la febră. Și normal că nu pot sta în pat la cald, ci am treburi pe afară.

Ce mai fac, ce mai simt, oare mai pot să mint?

2011-05-06T21:01:00.005+03:00

Mă uit în jur și văd tot ce mi-am dorit. Totul. Reproducere fidelă a viselor din liceu, de pe vremea în care îmi ziceam că am să cresc eu mare și-am să pot fi cum vreau să fiu, face ce vreau să fac și-am să am tot ce-am să vreau să am. They're all here. Păcat că satisfacția e sub zero, iar felul în care aș vrea să fie acum e taare diferit. Aș avea nevoie de un buton de unlock. Unblock. Și Play.

A fost primul an în care entuziasmul vis-a-vis de mare a fost vai de capul lui. S-au întâmplat multe lucruri mecanice. Cules mecanic de scoici. Cine și-ar fi putut imagina așa ceva? Mergeam spre mare, trenul era doar un mijloc de transport și nu minunea aia care ne duce spre mare. Desigur, au fost impulsuri de fericire, însă și alea trebuie suprimate, că deh, nu se poate. Filosofeala e mereu bună în momente din astea. 10h de mers cu trenul și povestit și povestit și povestit probleme, gânduri și iubiri au fost perfecte pentru cum mă simțeam. Am văzut că există și probleme mai mari ca ale mele. Am văzut că există oameni care pot înțelege tâmpeniile de neînțeles pe care le gândesc. Am văzut că e fain și bine să ai propriile lucruri în care să crezi și că n-ai de ce să te simți prost că restul lumii spune că ești fucked up.

Din gara constanța am început să simt spiritul mării, visam la scrânciobul de pe faleză, gândindu-mă la nemurirea sufletului. În costinești marea era acolo, liniștită, așteptându-mă să-i povestesc cum o mai duc, să vadă dacă sunt la fel de fericită ca data trecută, dacă mai iubesc ce eram convinsă că am să iubesc toată viața. Da, încă, însă iubirea mea ține mâna altcuiva pe malul mării de acum. Iar eu înțeleg din ce în ce mai bine de ce beau oamenii, de ce devin insensibili și de nepătruns.

Marea de anul ăsta a fost o împletire. De tragedie și liniște. Ziua - cu plimbări, vânt, cafea, pace, white horse, bere, prieteni buni și ca acasă. Un drum spre Vamă petrecut pe jumătate pe scările de la ușa exterioară a trenului, amintindu-mi cum acum vreo 3 ani, fix în același loc, uitându-ne din mers la câmpul de floarea soarelui, acna îmi făcea mărturisiri. În plus-ul din mangalia au o inghețată tare bună. Am procurat sangria și ne-am îmbarcat mai departe. Vama am găsit-o puțin mai cool, puțin mai goală decât mă așteptam, însă primitoare. Vama de anul ăsta a fost revelatoare. Și-i mulțumesc. Că mi-a fiert sângele în vene până la răsărit, că nu mi-a digerat niciun vârf de deget, că am văzut că am prieteni adevărați, că am simțit cum poți muri numai gândindu-te la ceva, că am conștientizat că dețin o avere de neprețuit, că am găsit motive să nu innebunesc, că spre răsărit am respirat împăcată și-am făcut încântată planuri despre mers la delfinariu.

Things change. inevitabil. Sâmbătă seara - distracție în white horse - eu priveam din exterior spre masa noastră și nu-mi venea să cred ce vedeam. Nu-mi venea să cred că grupul nostru nu mai e. Că noi nu mai suntem. Că renunțarea e atât de simplă pentu mult prea mulți oameni. Însă, totodată mă bucura să văd cum un nou grup a luat naștere, lin și fără să ne chinuim. Toți oamenii ăia parcă clickuiau între ei and it feld good. Doar muse era element din decorul de mai demult. Simpla lui prezentă mă făcea să știu că hei, tot eu sunt. Însă lucrurile se schimba. vrei, nu vrei.

Au fost trei zile în care am avut în jur unele din cele mai importante persoane din viața mea. Mi-am impus să fiu egoistă, iar la un moment dat chiar mi-a ieșit. În momentul în care s-a instalat pe moaca mea entuziasmul de când am intra în delfinariu, am știut că viața merge mai departe. Că o să fie bine.

Și am planuri mărețe. M-am hotărât la ce master să dau, am decis că vreau să plec cu Erasmus un semestru la anul și am aplicat pentru un stagiu de practica făcut fix pentru mine. Sper să-l și primesc. Sau ei pe mine. Văd acest sfârșit de an universitar ca pe un nou început. Nu voi mai vegeta ca după liceu, gândindu-mă că vreau înapoi. Vreau înapoi, însă înainte poate fi mai frumos. Pot face orice vreau eu. Pot fi oricum vreau eu. Îmi permit să pierd o zi stând în pat și gândindu-mă ce-ar fi dacă mâine aș muri. Sau dacă mi-ar veni cheful de mutat într-un sat părăsit. Sau dacă aș aplica la niște cursuri pentru traineri de delfini. Și orice mi-ar veni să fac, sunt liberă să fac. Știu, doar partea "profesională" e pusă la punct. Unele domenii suferă deocamdată amânări și amânări. Până la următorul big-bang psihic de-al meu.

N-am nici 22 de ani. Am tot ce vroiam. Am să am tot ce vreau. Și voi avea tot ce voi vrea. Oscilez între stări și-mi place la nebunie să gândesc, să mă răzgândesc, să pot face alegeri, să-mi pese de mine și de nimic altceva, să văd lucrurile se aranjează încetul cu încetul. Uneori da, schimbarea e în bine. Dar e în firea mea să urăsc la început orice schimbare.

Adevărul e că nu m-am simțit demult atât de în siguranță ca în acele 3 zile de mare. Știam că, orice aș păți, am o pătură caldă care mă cuprinde și are grijă de mine. Mă refer la sfaturile mirunei. La cum mă strânge codrin în brațe când mie îmi vine să mor. La cum mă uit la muse și știu că avem ceva în comun și că el înțelege, cumva. La cum bogdan mă asigură mereu că n-are cum să nu fie bine și că el e acolo. La cum cătă aproape îmi sparge capul în joacă. La iulian care-i cei mai tare povestitor și ascultător ever. La axi care-mi ghicește gândurile. La acna care își exteriorizează iubirea față de mine în cele mai dureroase moduri posibile. La sangria care-i bună bună.

La final scrânciobul cu vedere spre mare mi-a fost salvarea.

Bateriile mele sunt 101% full & ready to go. Ce-i pe suflet în plus tot este, însă e primăvară, copoul e minunat, am speranța de a obține slujba aia parcă perfectă pentru mine.

Poezie frumoasă

2011-04-26T14:09:00.003+03:00

"
îmi e dor de o despărţire fără explicaţii inutile
un fel de : „ne mai vedem prin viaţa asta, poate de sărbători, cine ştie…”
punct.

apoi, să mă îmbăt prin crama lui don’ Titi
să cinstesc necunoscuţi
dimineaţa să mă asculte fascinaţi cum le povestesc despre tine
apoi să-l pocnesc pe ăla de a zis :
„…dă-o dracu’ de proastă!”

îmi e dor să te mint privindu-te în ochi
cu cel mai inocent zâmbet posibil
să-ţi spun : „eşti singura femeie din viaţa asta, poate ne căsătorim, cine ştie…”
apoi, să te înşel cu cea mai bună prietenă a ta
chiar de ziua ei
dimineaţa să mă asculte fascinată cum îi povestesc despre tine
apoi să-i şoptesc la ureche:
„…eşti o curvă!”

îmi e dor să mă cert cu toată lumea
care îmi cere explicaţii inutile
să le spun la toţi: „habar n-aveţi cum se omoară o iubire…”
apoi, să-mi iau cortul şi să plec la Sâmbăta de Sus
să mă spovedesc
dimineaţa să mă asculte fascinaţi toţi popii cum povestesc despre tine
apoi să le spun:
„…cam aşa ceva este Dumnezeu!”

bagă-te în gândurile mele dacă ai curaj
eu mi-am târât dragostea
până la sfârşit.
"

sursa [ aici ]

Imaginează-ți:

2011-04-21T18:06:00.002+03:00

cinci studenți în autobuzul din gara din suceava, toti vorbind la telefon și spunând derivate de la ":D :) da mama acum sunt pe autobuz, ajung indată acasă :joy: "

Ce bine e acasă!

Touch a New Day

2011-04-21T01:25:00.004+03:00

Ok, e al treilea post din ultimele 24 de ore. Vroiam doar să zic că am în minte vreo 3 idei super şi mă enervează că-i 1 jumate noaptea şi nu pot lucra la ele. De fapt e tare, majoritatea oamenilor pe care îi cunosc dorm la ora asta, iar eu sunt aici, awake and fresh şi profit de timpul meu. Mereu am crezut că somnul e o maare pierdere de timp - aş putea face atât de multe lucruri dacă nu ar trebui să dorm!

În 9h plec acasă. Abia aştept să mă plimb prin Suceava cât e senin afară. Azi m-am decis definitiv că dau la masterul de Lingvistică Computaţională. Am un feeling bun legat de ceea ce urmează până atunci, deşi va fi groaznic de mult de muncă. În două săptămâni devin student responsabil, cu program bine pus la punct, pe care am să-l respect. Da. da..

Însă până atunci, am la dispoziţie 11 zile ale mele!, în care singurul lucru care mă va preocupa va fi să-mi fie bine, să-mi fie cum vreau eu să-mi fie. Mi-a zis Ioana acum un an şi nouă luni că singura persoană care trebuie să conteze cu adevărat pentru mine sunt eu. După un an şi nouă luni am înţeles la ce se referea. I'm not slow at all. Aşadar, îmi pregătesc o mare relaxare pentru zilele ce vin. Iar dacă de data asta am să mă întorc de la mare fără să fi ajuns să urăsc marea, înseamnă că într-adevăr cred ce am zis mai sus.

mă culc, să vină mâine mai repede. sper numai să nu greşesc iar trenul şi să ajung din greşeală la bacău.

Mai trec pe la voi

2011-04-20T23:32:00.006+03:00

"Be kinder than necessary 'cause everyone you meet is fighting some kind of battle"
- lucru învățat pe parcursul a doi ani.

leapșă:

Sunt îndrăgostită de mărunțișuri, voluntar, revoltată, sociabilă, obsedată, critică, daydreamer, dependentă de telefon, laptop și net, asortofpsyche, pierdută în spațiu în locurile noi, greu adaptabilă, darnică, cu idei, fan uaic, cu cafea în sânge, cu ceva legat de mare legat de vreo încheietură sau gât, cu multe ticuri.
Aș vrea să locuiesc într-o țară caldă.
Păstrez o cutie galbenă din tablă cu o grămadă de amintiri din ultimii ani.
Mi-aș fi dorit să fi profitat mai mult de timpul pe care l-am avut la dispoziție.
Nu îmi plac oamenii care se laudă singuri și au o părere prea bună despre ei.
Mă tem să nu îmi pierd gândirea de copil.
Îmi pare rău că nu am dat la Facultatea de Jurnalism.
Nu sunt cum mă văd ceilalți.
Dansez, numai să am dispoziția necesară.
Cânt doar la karaoke.
Niciodată nu am condus o mașină.
Rar prefer momentul prezent în locul unuia trecut sau viitor.
Plâng când aud lucruri sadice despre delfini sau bebeluși.
Sunt confuză când mă gândesc la ce vreau.
Am nevoie de mine împăcată cu mine.
Ar fi trebuit să mă dea mama de mică la pian.
Aş putea fi orice vreau să fiu și face orice vreau să fac.

Am vrut să mă mut

2011-04-20T18:12:00.003+03:00

Pe wordpress. De fapt, m-am și mutat. Am dat câteva clickuri, dar parca nu-mi era ca acasă. Bineînțeles, îl puteam face să arate fix ca aici, dar ceva mă trăgea înapoi. Și-am revenit.

Mă pregătesc să merg acasă pentru vacanța de Paști. Am toate bagajele la ușă și aștept să se facă ora 11 de mâine. Numai când mă gândesc la camera mea și la tot ce înseamnă suceava, mă trec fiori. Pentru câteva zile n-o să-mi pese de nimic. Iar de mâine într-o săptămână plecăm la mare. Mă și văd pe peronul din constanța, încercând să prind legătura spre mangalia. Vai vai!!

1 mai la mare

2011-04-16T20:52:00.006+03:00

Banc: what does “aaaabbbbbbb” mean? – long time no “c”. Auzi “c”, iar mintea ta îl percepe ca “sea”. Long time no sea.

Da, știi că vine luna mai atunci când orice din jur îți amintește de mare. Când primul lucru pe care îl vezi dimineața sunt razele soarelui. Când tot Copoul e în tricou și mănâncă înghețată de la Betty Ice-ul aşezat tentant între staţia de autobuz şi facultate. Când faci cu totul mai cu spor pentru că îți dai seama că hei, o răsplată măreață urmează.

După ce se face primăvara comodă iar soarelui îi mai dispare din dinţi, vine 1 mai-ul. Plasat în calendar numai bine pentru a ne încărca bateriile, studenţii profită an de an de el pentru a uita pentru câteva zile de blocuri, tramvaie, laptopuri şi facultate, înlocuindu-le cu trenuri cu marea ca destinaţie, cu prieteni, distracţie, corturi şi privelişti reale în locul wallpaperului monitorului.

Imaginează-ţi o escapadă de-un weekend, în mijlocul nebunelii zilnice. Imaginează-ţi să te sui în trenul Iaşi – Constanţa, iar pentru două zile să te rupi de viaţa de zi cu zi, să ajungi la mare, iar primul lucru pe care să-l faci e să scapi de bocanci, să păşeşti pe nisipul cald, să te uiţi în zare şi să zici “asta da viață!”. Două zile în care cea mai mare problemă a ta să fie “oare să-mi iau jeleuri în formă de păianjen sau de broscuţă?…”.

Pentru unii o întreagă stare de spirit guvernează în jurul mării. Unii o văd ca pe o escapadă cu prietenii şi prilej de distracţie. Orice-ar însemna marea pentru tine, te invit să-ți aduni grupul de prieteni, iar pentru un weekend să vă simțiți minunat. Așadar, cum va fi acest întâi mai pentru tine? Let’s see. Let’s sea!

***

Cam ce-a ieșit anul ăsta. Și ce-a ieșit acum 2 ani.

Look around you

2011-04-06T09:54:00.004+03:00

Stăteam la birou și mă gândeam. Că trebuie să-mi setez priorități, că trebuie să fac cumva să intre în mine 2l de apă pe zi, că trebuie să las unele porți deschise, că trebuie să învăț astăzi un limbaj de programare de la zero iar mâine să dau examen din el. E prea mult "trebuie" și mă sufocă. Da.. nu mai pot scrie ca pe vremuri, tot ce-mi trece prin cap. Ce trebuie să facă un om încât să scape de tot ceea ce are în viață și nu vrea? Am nevoie de un weekend de zero chestii pe cap, de veselia verișorului meu de 3 ani și de soare afară. Și să-mi iasă din cap piesa asta v. musai.

O soluție ar fi să nu o mai ascult, dar asta nu pot.

îndată

2010-12-06T02:24:00.000+02:00

Alexandru Andrieș - Asta e tot

Sărbătorile vin, sărbătorile vin

2010-12-04T14:10:00.001+02:00

Cum să fie deja decembrie?!

2010-12-03T02:00:00.003+02:00

Când mă uit eu de obicei la un episod din vreun serial, mereu dau delete după ce-l termin. Că na, mai uit unde am rămas. Şi e fain ca, în ultimele secunde din film, să fii cu degetele în poziţie de ALT+F4 la o mână, iar cu cealaltă pe butonul de Delete, şi deodată să auzi 10 secunde de cuvinte care te fac să dai pe tasta de backward, să asculţi din nou. Apoi iar săgeată stânga şi să asculţi. Iar. Ca după aia să dai în sfârşit ALT+F4, însă fără Delete. Să te gândeşti că.. episodul ăsta am să îl păstrez. Pentru alea 10 secunde de final, care îţi zic ceva mai aparte decât restul de 40 de minute. Şi pui un mental note să revii asupra lui, că-i valoros.

"the love we have, the fear we hide from, the pain we push away - give it a voice and the rewards are peace of mind and a peaceful heart."

acum pot să-i dau delete, am aici tot ce am nevoie.

Şi încă ceva - maybe you are just like me, just like everybody else. You're just walking around all day, stopping yourself from feeling what you’re feeling and wanting what you want.

Și eu care mă durea în paișpe de citate noi, expirate încă dinainte de a fi rostite.

go figure.

Enjoy the Ride

2010-10-04T00:01:00.004+03:00

Mi-am amintit de blog. Chiar mă întrebam de ce dau în halul ăsta pe dinafară de gânduri.

M-am instalat cu succes în cămin, colegele de cameră sunt de treabă, iar patul meu de sus e super-mega-tare. Adică, am vizor asupra întregii camere, iar dacă n-am chef nici nu trebuie să-mi fac patul în fiecare zi. Acum avem și wireless iar ăsta pare a deveni colțul meu preferat din întreg Iașul. Mi-am adus și leuțul de acasă și un plic cu poze cu care mâine îmi umplu pereții.

Am un sezon întreg din house m.d., zeci de bloguri de citit și o noapte întreagă în față. și se pare că nu chiar atât de mult gânduri. nighty.

Inbox (1)

2010-10-03T22:53:00.001+03:00

De unde naiba știu ăștia că azi e ziua lui bunică-mea? :/

O minunăție!

2010-09-14T16:53:00.003+03:00

15 H a fost în vizită

2010-09-13T13:41:00.002+03:00

E al treilea an în care merg la deschiderea anului școlar la Petru Rareș, eu nemaifăcând parte din el. Proful de engleză ne întâmpină entuziasmat că ne vede și anul ăsta, diriga chiar ne-a pupat, iar Tibi era cel mai înalt om din toată mulțimea din fața liceului.

Parcă ieri mă plimbam pe holuri și butonam la calculatoarele din laboratorul 25. Îi invidiam pe toți care încă sunt elevi, dar ei nu mă credeau că și lor le va fi dor de vremurile astea.

M-am întâlnit și cu Narcisuca, prima mea profă de info, căreia îi datorez într-un fel că sunt unde sunt. Diriga încă mai avea colajul cu noi pe biroul de lângă laboratorul 31.

Înainte să plecăm l-am sunat pe Cârstian, de română. I-am reproșat că nu mi-a răspuns la mailul de ziua lui, dar s-a scos cu o glumă. Era neschimbat, și mi s-a făcut și mai dor de liceu.

Am trecut și prin sala 48, dar era ocupată. Sper să mai ajung zilele viitoare, să mă așez în banca mea de la geam. Am băgat în schimb capul pe ușa sălii 46, și mi-am amintit de colegii din I, de orele de germană și de somnul de dimineață.

41 de seriale la care m-am uitat

2010-09-08T23:01:00.003+03:00

30 Rock, The Big Bang Theory, Californication, Chuck, Cougar Town, CSI, CSI Miami, CSI NY, Dallas, Dawson's Creek, Dexter, Family Guy, Fast Forward, Flight of the Conchords, Flipper, Futurama, Gilmore Girls, Grey's Anatony, H2O, Dr. G, Dr. House, How I Met Your Mother, How it's Made, Law and Order: Criminal Intent, Lie to Me, Life Unexpected, LOST, Medium, Modern Family, My Name is Earl, NCIS, Psych, Scrubs, Seinfeld, Smallville, Southpark, Supernatural, Top Gear, Two and a Half Men, Weeds, What About Brian

iar unele încă aștept săptămână de săptămână să apară. în cateva zile apare sezonul 4 din chuck și abia aștept!

Fructele de vară sunt cele mai bune

2010-08-28T16:51:00.006+03:00

Deși am diplomă de obsedată de mandarine, perioada cu cele mai bune fructe e cea de acum. Am în frigider harbuz, piersici, struguri, mere crude, pere tari, pepene galben și nectarine. Mă simt ca o femeie din aia tentată de frigider. Nu poate trece jumate de oră fără să nu îmi iau câte un fruct de acolo. Și vine toamna, la naiba.

E tare fain să stau în pat, să mănânc pepene roșu și să lucrez la ziar, să citesc interviu cu byron sau despre wordpress themes. Asta cât ascult noua mea obsesie. v

Am ajuns marți de la mare și abia azi, sâmbătă, mi-am desfăcut bagajul. Ba am stat cu Dadu, ba cu noua mea achiziție, ba m-am uitat la pozele de la mare, ba am tot ascultat piesa de la zob gândindu-mă la chestii. Îmi era dor să instalez un windows și toată marea de progrămele de la zero. Acum mi-e ca acasă cu laptopul pus la punct.

Mai iau o gură de harbuz, mă mai uit la unghiile mele albastre ca marea și mă gândesc că mi-e dor de pufarinii din plus-ul din mangalia, de pateurile bucegi cu fibrosan sau să aud planuri de supă la 5 a.m. Și de înotat pe sub apă, de înghețat pe plajă, de berea la pet din vamă, de cerșit cu Acna de la Muse, de dormit pe izopren sub cerul liber, de dansat în wh, de byron la stuffstock.

De reclama la M&M's cu Acna pe fundal sonor.

De citit Opinia Veche sau "Asasini și asasinate", gândindu-mă că mai stau jumate de oră și merg pe plajă.

Dar mai am treabă de făcut azi. pa.

De langa mare

2010-08-18T05:09:00.002+03:00

Suntem prima noapte in White Horse si se aude cantand Queen. Tibi, Muse, Sava si Acna beau bere la masa. Deja s-a golit de lume, indata se inchide iar noi mergem la rasarit. Ne gandim sa facem si o baie matinala in mare. Poimaine mergem in vama veche la stuffstock. abia astept Byron.

Am inotat azi, am sarit valuri, am bagat-o pe acna sub apa de m-am temut ca o sa ma bata. Si am pus un pariu pe care l-am pierdut. Cineva pe aici fredoneaza "oooo bucata de carne de porc nu-i o bucata de carne de vita.. ih, sunt praf."

E multa lume din Suceava, chiar si o bucatica din ASII, si iarasi e ca acasa. Desi stafful vechi s-a cam destramat.

Iar facebook-ul are o securitate de nemaintalnit! Cica ma pune sa demonstrez ca sunt eu cel care incearca sa se logheze, pentru ca locatia de la care incerc sa ma loghez nu a mai fost utilizata. Pretty nice. Fac si eu securitatea informatiei la anu'.

Ma duc sa vad rasaritul de pe dig.

si de mentionat ca andra e indragostita

2010-08-08T12:55:00.002+03:00

Ce bine e să te trezeşti la ora 12 la prânz, să fie duminică, să nu ai niciun plan pentru ziua care a început, adică să poţi face orice ai tu chef. Aveam 4 apeluri pierdute pe telefon şi pepene galben în frigider. Am deschis larg geamul din bucătărie, mi-am tăiat câteva felii, şi-am dat apelare. Frumoasă dimineaţă.

Mai am 1 episod din lost. Mă uit şă mă decid mai încolo ce vreau să fac astăzi.

Hai la Cuza!

2010-06-29T17:17:00.001+03:00

2010-06-05T16:09:00.002+03:00

Eram ieri la 11 in personalul is - sv, cu Sattelite in casti si cu mult prea multe bagaje pentru mainile mele. Mergeam cu spatele, lasam Iasi-ul in urma, de parca imi luam la revedere de la el. Ma duceam acasa si mi-am dat seama la un moment dat cat de dor imi era de mama. Si de tot ceea ce inseamna Suceava.

Am ajuns in gara din burdujeni si faceam pauze din 10 in 10m din cauza gentilor. Data viitoare cand vin in sv, vin definitiv, pana la toamna. Ma uitam la rondoul din fata garii si mi-am amintit cum am venit odata in sv fara sa o anunt pe mama si de cum, fix acolo, prindeam cu capsatorul pentru tibi niste frunze colorate, care inca exista.

Am prins ratp-ul si m-am pus pe locul meu preferat, ala destinat persoanelor handicapate si carucioarelor de copii. Cand am coborat in Areni, parca eram pe alta lume, oriunde ma uitam ma vedeam pe mine, mai mica. Cred ca am amintiri in fiecare metru patrat al orasului asta.

Acasa, mama m-a scanat din cap pana in picioare, m-a intrebat de ce port tenisi pe vremea asta, a zis ceva de bronzul meu de tractorist si de fata mea vai de capul ei. Asa ma iubeste ea, na.

Am fost pe la verisorul meu. El e Dadu, eu sunt Dada. E un mic geniu si frumos foc, indata ma duc sa-mi fac niste dvduri cu poze noi cu el. Am stat vreo 2 ore in care ne-am jucat, s-a alergat cu cainele, mi-a spus poezii, mi-a numarat, am mancat impreuna, am discutat despre de ce nu mananca el ca un copil cuminte si l-am invatat anotimpurile. Abia astept la vara sa pot sta mai mult cu el.

Iar seara :daydreaming: - concert Odyssey, in mol - ce-i drept, ciudata atmosfera pana au inceput sa cante. Nu mai era nimeni din grupul cu care mergeam de obicei, dar m-am dus si singura. Am dat acolo peste cineva cunoscut, desi mi-ar fi fost bine si singura. De la masa nu vedeam nimic pana la scena, iar daca nu ne lasau sa stam in picioare si sa cantam cu ei, as fi murit acolo. A fost fain, nici nu se putea altfel. Desi speram sa aud mai multe piese Odyssey si mai putine coveruri Phoenix. Si am un tic verbal cu "desi".

Am venit pe jos inapoi, vroiam moment de meditatie. Am luat-o incet, de la mol, pe langa OMV mi-am luat un iaurt, apoi pe langa inspectoratul scolar la deal. Imi tot aminteam cum mergeam pe acolo cu tibi in plimbari luni sau la alergat. Era o straduta laterala unde este o bara din aia de covoare, pe care anul trecut era sa imi rup gatul.

Apoi am ajuns in centru. Era pustiu, eu ascultam tot Sattelite si admiram orasul. Cand locuiam acolo nu vedeam cat de frumos e. Parcul din centru ziua e plin de copii si de atata veselie.. In clasa a 12a chiuleam acolo cu Raluca si stateam la soare si nu ne gandeam la bacul ce urma sa vina.

Am trecut apoi pe langa magazinul cu alune glazurate, tin minte cand ne-a dat odata cineva alune moca de acolo, de la care ni s-a facut rau.

Apoi bancile alea din fata casei de cultura.. si betty ice-ul.. cate dimineti si pranzuri si dupa-amiezi si seri si nopti am petrecut acolo. Am luat-o spre biserica catolica, pe langa cofetaria Bristena de unde ne luam urechi de elefant, pe langa Lumiax-ul cu bomboane de fructe care prostesc, pe langa libraria de unde am cumparat memoratoare pentru bac. Uneori parca-s uitata in perioada aia, a clasei a 12a, si nu par a ajunge cu picioarele in prezent.

Am trecut apoi strada pe partea cu BCRul, o cladire facuta acum multi ani, departea de cum arata sediile de banci din ziua de azi. Vis-a-vis era parcul cu mese de table si sah, pe care jucam noi carti, pe care cantam si pe care invatam pentru bac cand afara era cald iar acolo umbra, verde si bine.

Urma straduta cu muzeul de istorie, in care am prins intr-un an de craciun o cantare Odyssey. Peste drum pe diagonala e MedOptic, in fata caruia am stat 10 minute fara sa vad nimic, dupa un consult la ochi, pana a venit mama dupa mine sa ma duca de mana acasa.

Am luat-o pe langa tarabele cu flori, pe care stateam noaptea si vorbeam tampenii si care ziua sunt pline de cela mai tari flori din toata suceava. Pana si mie, care nu imi prea plac florile inafara de lalele, imi place sa trec pe acolo ziua. Intr-un an am gasit in zi de Craciun lalele rosii la una din tarabele alea! Ce bucurie a fost. Inca am laleaua de atunci, intr-o agenda.

Am trecut apoi prin fata magazinului Bucovina, de unde ne-am luat ceasurile pe care le avem acum. Tin minte cum statea bebele, mic si cret, in fund pe bordura de acolo si nu se mai dadea plecat.

Dupa asta, La 3 barbosi. Eram odata acolo cu bebele, care alerga de-i sareau cretii si falcile, iar toata lumea intorcea capul dupa el si exclama cat de simpatic e. Tot in parcul ala chiuleam in liceu cu Axi si Raluca sau Tibi si stateam ore intregi pe o banca si ne uitam la lume.

In parcul din Areni a fost cel mai fain. Era pornita fantana arteziana, iar banca care-mi place mie era, bineinteles, libera. M-am asezat si-am stat acolo cateva minute. Ma amintesc in fusta si maieu rosu, invatand la logica acolo inainte de bac, cat il asteptam pe tibi sa termine orele. Banca aia e, absolut, cea mai faina banca care exista, cu o cea mai tare amplasare. Ma enerveaza tare cand e ocupata ziua cand vreau sa stau eu pe ea. Indata ma duc la plimbare cu bebele si am sa trec pe acolo.

Am urcat apoi Marasestiul si am ajuns acasa, pe la 1 noaptea, gandindu-ma ca a fost o zi tare faina.

Maine plec inapoi, dar in vreo 2 saptamani ma intorc si nu mai plec 3 luni. Abia astept sa scap de facultate si, desi acum imi place Iasiul la nebunie, imi pare bine ca vin acasa.

plec, la plimbare.

2010-05-26T00:31:00.002+03:00

tot ce vreau e sa dorm

Still got sand in my shoes

2010-05-05T00:44:00.006+03:00

Tare somn mi-e, dar am zis că dacă nu acum, atunci niciodată. Am făcut multe chestii interesante în ultimul timp, am fost prin multe locuri frumoase, și mereu spuneam că mâine scriu aici cum a fost. pe naiba, tot timpul s-a găsit altceva de făcut.

Dar acum am fost la mare și trreeebuie să povestesc, să-mi amintesc peste ani de tinerețile mele nebune.

Mă rog, eu de când am ajuns în august de la mare tot aștepam 1 mai-ul. În ultima lună de dinainte numai asta visam, iar cu 2-3 zile înainte deja mă vedeam acolo, abia așteptam să fiu pe tren, să uit de ce tot fac eu zi de zi aici - de facultatea, de căutările mele, de tot ce înseamnă Iași și nu mare. Mare și mare depărtare.

Ei, și joi seară, după o criză de timp în care am stresat-o pe Miruna, m-am așezat în hol cu bagajele în spinare și mi-am dat seama că merg la mare. De atunci tot într-o fericire am fost. Știți, eu am pe wallpaper pe telefon imaginea aia cu Are you happy?. Iar până acum era frustrant când o vedeam și nu zâmbeam în mine că DA. Da' zilele astea îmi creștea inima când îmi dadeam seama că în sfârșit mă uit cu plăcere la ea.

Revenind, și ne-am pornit încărcați de aici, eu, Miruna și Codrin, parcă eram handicapați de cât de veseli eram. Am urcat din greșeală în vagonul 9, în loc de 2, iar 7 vagoane a trebuit să le parcurgem prin mulțime. A fost tare, că am văzut o mare de oameni cunoscuți, parcă mergeam cu familionul acasă. Drumul a fost fain, e impresionant cum socializează omul cât e beat și încă neadormit..

În legătura ct - costinești deja nu mai puteam, băteam din picior de nerăbdare, abia așteptam să cobor din tren în gara aia în care mă simt ca acasă, să calc în sfarșit pe nisip, să scap de haine și să zbor în apă.

Cea mai faină surpriză a fost vremea, grade multe, niciun nor, vânt aproape deloc, apă numai bună pentru baie. Bine, tot mult prea rece, dar ok pentru 1 mai. Cred că am făcut reumatism la un genunchi, tot încerc să-l repar cu cremă din aia care te încălzeșe de mori. Iar antebrațul stâng îl am amorțit de 3 zile încoace. Sper ca e ok.

Prima zi și noapte am stat în Costinești, n-am mai văzut Costineștiu atât de gol. Dar m-am bucurat mult de liniștea aia. Iar marea.. nu știu cum, dar n-am mai văzut în viața mea marea atât de limpede, de liniștită, de fără niciun val. De puteai sta în plută fără sa te perturbe nimic. Numai tu, pe apă, cu cerul deasupra. Frumos. Frumos a fost, doamne..

În Vamă mi-a plăcut de data asta, omuleții cu care am fost or fi fost de vină. Am prins și un concert fain, VDV și Urma. Am reușit să ignor toți oamenii din jur de care mi-ar fi fost scârbă dacă i-aș fi băgat în seamă. Am stat vreo 3h și la un foc de tabără cu niște necunoscuți, am băut ceiuț, aka palincă, care mi-a ieșit pe gât toată dimineața următoare.

Băi frate, iar a 3a zi, înapoi în Costinești, a fost cea mai cea. Am stat mult din ea singură, am meditat, cum îmi place mie să fac în ultima zi la mare. Am adormit vreo 2h pe plajă și-am făcut insolație, apoi am fost cu Miruna până la epavă. De obicei mergeam singură și mă enerva când venea cineva cu mine de care nu puteam scăpa. Ei bine, de data asta mi-a plăcut.

Cel mai tare a fost seara, când am rămas în tot Costinștiul doar noi și muncitorii. Au închis ăștia White Horse-ul cu noi în el. Au strâns totul în jurul nostru și au lăsat doar masa noastră și muzica. Și dansam doar noi, de parcă era al nostru, reședința unui prieten sau ceva. Ca acasă, da..

Bronzată sunt acum de parcă aș fi fost la prășit, iar 2 din membre îmi sunt bolnave. Sper să-mi revin, că vreau înapoi la alergat în fiecare seară.

Am adus din nou nisip și cele mai frumoase scoici de sub soare. Toate suvenirurile de la tarabe erau kitchoase. Aș fi vrut să iau câte ceva pentru fiecare om la care țin și care n-a putut ajunge la mare acum. Bine că scoici pe plajă sunt cât pentru tot sufletu' de pe glob.

Iar pe drum înapoi ne-a pus naiba să ne luăm schaworma la 9 lei, aia mare, din gara din Constanta, și mi s-a făcut rău de-am murit tot drumul înr-un somn adânc. Îmi pare rău, că mie nu-mi place să dorm pe drum, că așa trece prea repede timpul și vreau să amân cât pot ajunsul acasă. De aia, am mers în Taverna fix după ce-am ajuns, dar țeapă, că nu s-a cântat lunea asta. M-am întors acasă puțin tristă, că s-a terminat așa subit totul. M-am văzut deodată singură, în camera mea, cu calculatorul meu. Mereu pățesc așa, la naiba. Căci de data asta n-am mai plecat acasă cu marea de mână.

Tocmai mi-am făcut ordine în scoici. Ordine?! Dacă vă întrebați câte sunt de trebuie ordine, pot spune că multe. De ordinul sutelor. Ah, ce faine-s!

Am făcut un suvenir drăguț pentru un coleg și unul pentru Ștefan.

Am făcut în sfârșit baie, mi-a fost greu să renunț la costumul de baie. Tre să învăț să mă adaptez mai ușor în situații din astea. Prea pierd vreme multă, când mă întorc de undeva, cu acomodat, plâns de milă, etc.

Acum mi-e somn tare, dar mai stau. Am printat azi ziarul și-s tare mândră, se poate găsi deja în corpul C. Cine-l vrea .pdf, să mi-l ceară, va mai dura până va ajunge pe ziar.asii.ro - probleme de comprimare, are 30mb și arată oribil în versiunea de 4mb.

A, și uitasem să spun că am făcut poze. Multe, da.. Adică, tare multe. O selecție e formată din 338 de fotografii și o puteți găsi aici. :) Mai updatez maine, după ce mai primesc vreo 2 seturi.

M-am gândit mult la cei care veneau de obicei cu noi la mare, dar acum n-au ajuns. Vroiam să-i sun pe toți, dar n-am sunat la nimeni. Dar m-am gândit la ei.

De despachetat încă n-am terminat. După cum spuneam, mi-a fost greu să renunț la costumul de baie. La nisipul din papuci e și mai complicat. Îh, tre sa ma trezesc în 5h.

mai povestesc eu

Odyssey - Povestea - Trailer

2010-04-11T13:32:00.007+03:00

Ce mă bucur când vă așa ceva. Chiar mă stresam mai înainte că am proiecte peste proiecte peste teme peste examene, iar când am primit link către trailer, am uitat de toate. Încă au efectul ăsta asupra mea.

Și vine un film de ~1h. :) Abia aștept.

Iar chestia asta cu Muzică și Suflet îi caracterizează în întregime!

2010-04-10T10:02:00.003+03:00

Am Mozilla theme cu frunze verzi și buburuze :joy:

fix acum intru într-un învățat intens.

OCD

2010-03-30T21:06:00.003+03:00

De la Online Career Day. Iar după cum spuneam, m-au pus să vorbesc [link].

New obsession

2010-03-30T12:27:00.002+03:00

Mă uitam la niște fotografii cu spice de grâu și-a început să-mi miroasă a fân. Am început să văd în grâu ceva ce până acum nu vedeam. Are culori calde și arată fain în bătaia soarelui. Și da, vreau un tablou cu grâu & soare.

2010-03-28T12:43:00.005+03:00

Da, păi am primit leapșă de la Cristi. Cu întârziere, dar răspund. :D

Dacă eram o lună, aş fi fost – mai
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost – sâmbătă
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost – duminică dimineața
Dacă eram un animal marin, aş fi fost – delfin
Dacă eram o direcţie, aş fi fost – una tare haotică
Dacă eram o virtute, aş fi fost – entuziasm
Daca eram o planetă, aş fi fost – Venus
Dacă eram un lichid, aş fi fost – apă pură de pârâu de munte
Dacă eram o piatra, aş fi fost – jad
Dacă eram o pasăre, aş fi fost – pescăruș
Dacă eram o plantă, aş fi fost – lalea
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost – dintr-o zi de mai
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost – tobe
Dacă eram o emoţie, aş fi fost – toate la un loc
Dacă eram un sunet, aş fi fost – al valurilor mării
Dacă eram un cântec, aş fi fost – Here Comes the Sun
Dacă eram un film, aş fi fost – Elizabethtown
Dacă eram un serial, aş fi fost – Chuck
Dacă eram o carte, aş fi fost – Viața pe un peron, de Octavian Paler
Dacă eram un fel de mancare, aş fi fost – supersalată
Dacă eram un gust, aş fi fost – de cireșe
Dacă eram o aromă, aş fi fost – vanilie
Dacă eram o culoare, aş fi fost – vișiniu intens
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost – șlap
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost – mâini
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost – zâmbet
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost – informatică
Dacă eram un personaj din desene animate, aş fi fost - Winnie the Poh
Dacă eram o formă, aş fi fost – spirală
Dacă eram un număr, aş fi fost – 9
Dacă eram o haină, aş fi fost - șapcă

Și-i multumesc aici pentru cuvintele frumoase din ultimul lui post. :)

Ce am învățat astăzi

2010-03-27T15:58:00.006+02:00

Interminabila criză de timp prin care trec de ceva vreme mă face să am tendința de a analiza fiecare lucru cu care îmi petrec timpul, să văd dacă s-a meritat, dacă e ceva cu care m-a ajutat. Ei bine, am fost azi la Online Career Day. A durat 5 ore, timp în care aș fi putut învăța la Ingineria Programării, sau în care aș fi putut face 30% din tema la Java. Ce-am învățat:

- "nu uita să te oprești înainte să crăpi"
- ce trebuie să faci ca să fii fericit [link]
- că hamsterii sunt mai avantajați decât șoarecii de câmp prin personal branding
- că pot vorbi în public fără nicio jenă
- că eșecuri or să tot vină, trebuie doar să le acceptăm, să învățăm din ele și să trecem peste
- că trebuie să facem ce vrem azi - mâine, și nu să amânăm la nesfârșit.

A fost fain. După era grătar la Ciric cu bloggerii din Iași, dar mie îmi era foame atunci și-un somn de neoprit.

Am fost ieri la bal mascat ASII. Eu eram Gretel, din Hansel și Gretel. Aveam codițe împletite și turtă dulce. Iar toată lumea mă întreba unde e Hansel. Îh.

A, și despre cum a fost în Caravana Cuza am să povestesc în zilele ce vin. Că zilele astea sunt stresată.

Plec

2010-03-08T01:48:00.001+02:00

În 5 ore plec în Caravana UAIC. Timp de 2 săptămâni am să scriu aici ce se întâmplă.
revin eu..

Țapinarii

2010-03-06T13:35:00.003+02:00

Diseară mă găsiți în club Hand, Iași. E concert Țapinarii. Abia aștept, nu i-am mai văzut de la mare. Eu uitasem, noroc de Miruna.
A, și-mi pare așa rău că nu prind Odyssey pe 14 în Dublin :(

Cea mai frumoasă călătorie la care mă pot gândi

2010-02-28T18:15:00.003+02:00

Eu sunt Andra și visez să înot cu delfinii. Visez la ape limpezi, la nisip fin, visez la un soare ce se dezlănțuie în voie pe cerul de deasupra mea. Fix când mi-e lumea mai fără timp liber și lucrez mai intens la teme, mă lovește câte un dor de alt decor, de altă lume.

Nu am zburat niciodată; nu cu avionul. Nu mi-au văzut ochii niciun alt meleag decât cel românesc. Dar mi-am imaginat cum ar fi. Mi-am imaginat că aș fi minunată să văd lumea de printre nori. Mă rog, pe mine orice lucru mărunt mă minunează. Singurele pretenții într-o călătorie perfectă sunt să fie cald și să am cu mine un om drag, cu care să împart totul.

Mereu când mă gândesc la călătorii, mă gândesc la fructe. Mă gândesc din ce lucruri delicioase aș gusta. Sau locurile... vai, locurile frumoase care mi-ar tăia respirația!

Mereu călătoriile mă entuziasmează. Îmi place la nebunie perioada de dinainte de plecare, cu bagaje, cumpărături, liste, planuri. Îmbarcarea și drumul sunt momente tare plăcute, că știu că urmează ceva frumos, care abia începe, căruia parcă pot deja să-i simt gustul.

La destinație sper să găsesc o oază de fericire, un loc exotic, cald, cu o plajă și-un ocean la dispoziția mea, cu delfini și pescăruși, cu nopți de dans pe nisip, cu ore întregi de înotat în ape liniștite, cu sucuri, multe sucuri din cele mai nebune fructe!

Da... m-aș întoarce tare fericită din așa o aventură. Și cu multe poze, să pot retrăi orice moment oricând am să am eu chef. :)

Și cel mai frumos e că visul ăsta s-ar împlini, dacă voi avea noroc la concursul organizat de Paravion.

Caravana UAIC 2010

2010-02-28T12:10:00.007+02:00

A început semestrul doi cu mari deschideri. Pentru mine. Pe lângă faptul că-mi plac la nebunie toate obiectele de semestrul ăsta, am aflat zilele trecute că merg în Caravana UAIC de promovare a Universității. Adică, timp de 2 săptămâni am să mă plimb prin țară și-am să le povestesc elevilor de clasele a XIa și a XIIa cât de fain e la Cuza, de ce se merită să vină aici, ce are universitatea să le ofere. Mă bucur că vom avea libertate în discurs și în improvizații.

Am avut ieri primul training, timp de 6 ore, care nu m-au obosit deloc. Mi s-a părut totul tare fain structurat. Echipa din care voi face parte va merge pe traseul care include Brașovul [cred că ăsta]. Plec pe 8 sau 9 martie, iar timp de 2 săptămâni voi fi pe alte meleaguri. Mi-ar fi plăcut să fi ajuns și-n Suceava, dar va merge altă colegă de la FII acolo. Compensează Brașovul ^^

Nu cred că pot explica cât de mult mă bucur că am să pot face asta. Sper să fie o experiență faină. Sper să vizitez centrul vechi al Brașovului. Sper să ajung în stare să țin o prezentare până lunea viitoare. Sper să n-o dau, cumva, în bară.

Până atunci, trag tare la toate obiectele, învăț, fac teme, fac teme în avans, merg la cursuri pe lângă cele din orar. Iar luni merg în Taverna și stau până dimineață, cât să-mi ajungă pentru 2 săptămâni.

Mă apuc de Java..

Cineva mă face să văd ce nu se vede și să nu văd ce se vede

2010-02-21T21:50:00.006+02:00

După ce m-am trezit la 8.20 fără alarmă, după ce am cărat un pachet de la mama cât mine de mare, după vreo 3 ore de citit în continuu chestii de pe net, mi-am dat seama că trebuie să aleg: să pierd vremea la calculator toată ziua, sau să fac ceva mai bun. Așa că am ieșit din casă, cu scopul de a merge undeva să-mi cumpăr ceva de care aveam nevoie. Dar de fapt n-aveam niciun scop înafară de a pleca de la calculator.

Am fost în Iulius, în 20 de minute am parcurs tot molul, n-am găsit nimic. Apoi am intrat în Cărturești. Nu știu cum, dar timp de o oră m-am tot plimbat printre rafturi, am notat vreo 10 titluri pe care vreau sa le caut la bibliotecă, iar în final mi-am cumpărat cartea Adei Milea, Quijote. Cu tot cu CD.

M-am așezat pe un scaun de la ceainăria din interiorul librăriei, am cerut un ceai Grandma's Fruitbasket, un castronel de miere, iar două ore acolo am stat. Am tot citit, m-am tot gândit, m-am tot răzgândit, m-am tot hotărât, m-am tot îndoit. Am plecat mai limpede, dar numai puțin.

Am citit și cărticica de prezentare a tuturor ceaiurilor, și m-am hotărât să scriu articol despre Cărturești în ziarul de martie. E incredibil acolo, zău. E liniște, uneori se aude doar muzica, în surdină. Lumea vorbește în șoaptă, iar în jurul tău sunt oameni afundați într-o carte și în nelipsita cană de ceai. La câțiva metri depărtare, câțiva copii citesc din cărțile vârstei lor, sau se joacă frumos și cu bun-simț, cât părinții lor răsfoiesc ceva de pe raft.

Cum treci pragul Cărtureștilor, ai impresia că pe lume e numai pace, voie-bună, înțelegere, înțelepciune și parfumuri de fructe în cele mai fine combinații.

Azi e ziua lui Axi și nimic nu mi-ar fi plăcut mai mult atunci decât să fi fost și ea acolo cu mine, să povestim, să ne amintim, să facem planuri pentru 1 mai.

A fost o zi drăguță. Precum un cățeluș cute, dar leneș astăzi.

And I say it's alright

2010-02-14T00:52:00.003+02:00

ce fain e să fie sâmbătă seară (mă rog, deja duminică), să n-ai nicio grijă pe lume, să nu-ţi pese de ziua de mâine, de facultate, de bagaje, de taskuri, de dead-line-uri. să ştii că poţi sta treaz până în zori, ca apoi să dormi până la 12. sau până la 16, dacă ai tu chef. că apoi poţi merge la patinoar, sau te poţi uita o zi întregă la filme proaste.

ei bine, pentru mine e încă sâmbătă seară şi mă bag în pat fără nicio grijă pe lume.

Un cel mai frumos film

2010-02-11T23:22:00.007+02:00

Elizabethtown.

Încă mă lovesc în gând scene din film şi mor când îmi amintesc. Mi-a lăsat un sentiment ciudat, un gol imens şi-un plin la care visez.

la un moment dat, ceva în viaţa mea a făcut un-click iar de atunci totul merge ca dracu.
să cred în astre, să cred în karma, să cred în ce? am nevoie să cred în ceva, dar în ce? că nu e nimic care să-şi merite rostul. adică, orice ar fi oricum nu va mai fi.

am nevoie de o putere de care nu cred că pot face rost. de care nici nu ştiu dacă vreau să fac rost. nu prea înţeleg de ce nu vreau să fac să fie altfel.
mă las pe râu în jos şi fie ce-o fi..

De altfel, filmul a fost superb.

*** Edit

găsit-am răspunsul ^ --> în mine. da. cel mai safe. ma duc sa mananc mandarine. pa.

De mâine libertate, frate

2010-02-05T20:44:00.005+02:00

Noaptea ce vine e ultima noapte albă din cauza facultății. Adică, pentru cel puțin două săptămâni. Adică, sper - abia mâine aflu dacă nu voi avea vreo restanță, însă am feeling bun. Tot mâine am ultimul examen, iar poimâine plec acasă. Nu știu ce mă mai așteaptă în Suceava, dar, din nou, am un feeling la fel de bun.

Vreau să merg zilnic la patinoar, vreau să merg zilnic pe la văru-miu și bica. Va fi ziua mătușă-mii, trebuie să-i cumpăr cadou și lui Axi. Și-am să încerc și să învăț ceva, să nu mă atrofiez în astea două săptămâni.

Astăzi în autobuz mi s-a întâmplat pentru prima dată în viață să văd un tip care să-mi placă atât de tare la prima vedere încât să vreau sa intru în vorbă cu el. Acolo, în autobuz. Yeah, nothing happened, dar a fost tare senzația. :) Dar, dacă o să-l văd vreodată iar, am să știu că e mâna destinului, și-am să fac ceva.

Aș mai sta 2h să scriu aici, dar am de învățat. of.
De fapt nu mă plâng, că-mi place. Doar că văd restul lumii plângându-se și o fac si eu, din solidaritate.

l8er, alligator

***Edit

Am trecut. Am trecut la toate.

joi, 1 octombrie 2009:

"Revenind, criptografia este faină, captivantă, prelungire a FAI-ului care mi-a plăcut la nebunie. Ne vedem la sfârșitul semestrului tot aici, să vă spun dacă am sau nu restanță. :)"

Well, am trecut cu 8.

de-acu vacanță.

2010-01-31T12:41:00.003+02:00

Nu pot să trec pe lângă sediul ziarului "Bună Ziua, Iași" și să nu mă gândesc că poate ăla va fi sediul serviciului meu în vreo 5-6 luni. Deși eu visez la BitDefender. Și risc și încerc cu prima ocazie.

Fotografie de 26.03 GIGApixeli

2010-01-27T17:49:00.003+02:00

Fotografia în care, daca îi dai zoom, vezi ce scrie pe o barcă aflată la 1 km+ distanță de punctul în care stătea fotograful. Nice, huh?

hint: aia lungă pe orizontală e fotografia în cauză. Iar dacă dați click pe una din imaginile pătrate de dedesubt, vă duce în locul în care apar ele în fotografia mare, prin zoom in.

2010-01-25T14:34:00.003+02:00

Ghid de supraviețuire în sesiune.
Pentru că vine vine.. Și nu știu cum, dar nu mă stresează prea tare ideea asta. De o săptămână încoace am făcut zeci de teme, care de care mai complicate, pe care chiar nu credeam vreodată că am să ajung să știu să le fac. Iar începând de joi, o să-mi petrec 10 zile învățând non-stop. Habar n-am ce m-a lovit de mă încântă ideea. Semestrul I din anul II de la info.uaic iz nais.

cică "Parcă fierbe marea"

2010-01-25T14:23:00.001+02:00

Cât de frumos poate să sune :)

& [link]

Wtf..

2010-01-22T13:19:00.002+02:00

Mi-a zis azi un coleg.
că.
Dacă lumea ar depinde de un fir de păr care trebuie ținut întins, mi-ar încredința mie firul respectiv. Că cică am răbdare și nu renunț.
Bine, asta după ce vorbeam despre faptul că am stat 2 ore azi noapte, între 1 și 3, să dau de cap unei erori din codul unei baze de date.

still, funny..

Mă duc să-mi testez răbdarea pe fabricarea a ceva comestibil.

Despre cum suntem noi proști

2010-01-22T12:17:00.008+02:00

Suntem la facultate. Avem 20 de ani și credem că totul ni se cuvine. Profesorii ar trebui să fie sclavii noștri, iar informația pe care ei o dețin ar trebui să ne intre în cap numai privindu-i. Noi ne plângem, noi suntem nedreptățiți, mereu noi.

Da?
Păi, este perfect normal să te plângi în stânga și în dreapta că ai mereu ghinion de-ți pică cei mai urâcioși profesori. E normal să înjuri de mama focului când, stând la o narghilea cu colegii de an, auzi că numai profesorul cu care faci tu a transformat exercițiile de lucrat în grup la laborator în teme obligatorii pentru acasă. Este normal să-ți fie ciudă că tu stai până la 4 dimineața să faci o temă pe care cei care fac cu alți profesori sunt punctați din burtă. E normal să vrei să ripostezi, să explici profesorului tău că e idiot și să vă lase mai moale.

Este sau nu este cum grăiesc eu?
Păi da, că e timpul meu, frate, și nu vreau să mi-l frec din cauza unui nene pe care-l doare în paișpe de noi, de ne ține în stres și ne pune să învățăm totul singuri. Că de, mama m-a trimis la facultate că acolo sunt profesori deștepți, și poate mă învață și pe mine ceva.

Dar se mai întâmplă ca, după un semestru de învățat - mai de plăcere, mai că e musai musai - să pășești din corpul facultății cu un gust dulce, cauzat de laboratorul pe care tocmai l-ai avut. Cu cine? - cu proful la nașpa, căruia vroiai să-i tai fața cu lama din cauza nervilor provocați săptămână de săptămână.

Ei bine, am avut mai înainte baze de date. Kamikaze e porecla profesorului, iar termenul care îl descrie cel mai bine este "misogin". Tot semestrul m-am considerat idioată că nu m-am mutat temporar la altă grupă, joi de joi muream de ciudă că alții o duc mai bine ca mine.

Dar.
Azi am ieșit din laboratorul ăla gândindu-mă că nu există cerință din cursurile de SQL pe care să nu știu să o rezolv. Și realizam încetul cu încetul de ce om deosebit am avut parte un semestru întreg. Să fi fost asta tactica lui de a ne determina să învățăm, să fi fost dezinteres din partea sa, nu știu. Șiu doar că e singurul profesor care m-a făcut să învăț. Și care, cumva, m-a făcut să vreau să învăț.

Mi se părea interesant cum, în fiecare zi de joi aproape că mă bucuram când venea vremea să mă pun la birou, să citesc noul laborator, singură, să încerc să-l înțeleg, singură, să fac exercițiile, din nou singură. Nu era niciodată niciun profesor pe care să mă bazez să-mi explice. Și-l uram pe domnul Matei Codruț pentru asta. Acum i-aș mulțumi, dar ar fi prea gay.
Însă, în momentul ăla, ce aveam să-i spun nu era deloc frumos.

Am învățat că facultatea nu te învață școală. Aia înveți singur. Facultatea te învață să te descurci. Te învață cum să înveți. Facultatea te crește mare. Îți pune la dispozitie cele mai frumoase unelte, de care tu, student prost, uneori nu știi să te folosești.

2010-01-19T19:13:00.005+02:00

Nici nu știu ce-aș vrea să spun, îmi pare totul taare încurcat și totuși atât de simplu. Îmi place mie să încurc lucrurile, să fac ca totul să fie greu, inabordabil, inaccesibil pe veci. Iar problema mea cea mai mare e că nimic nu-mi place așa cum e. Nu așa cum e în prezent. Poate cum a fost, da. Dar nu cum e acum. Mereu vreau să schimb. Să schimb tot. Să rad tot. Tot.

mă duc să-mi rezolv problemele cu mine în altă parte

Dar, să fie oare ăsta motivul, de fapt?

2010-01-17T20:57:00.003+02:00

Aseară la ora 12, mama avea chef de vorbă la telefon. Una din problemele ei era de ce nu mai spune Mircea Badea la finalul emisiunii că Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul. Azi am aflat. [link]

În ultimul timp exagerează într-un mod prea stupid și nu-mi mai place de el ca înainte.